Şi-a cumpărat libertatea cu 120.000 €

Ultima actualizare:

    Stefan Nikolici a venit la Steaua în  vara anului 2011, de la Timişoara,  sub formă de împrumut contra  sumei de 250.000 de euro şi  opţiune de cumpărare definitivă  pentru 750.000 de euro
Stefan Nikolici a venit la Steaua în vara anului 2011, de la Timişoara, sub formă de împrumut contra sumei de 250.000 de euro şi opţiune de cumpărare definitivă pentru 750.000 de euro

Steaua a scăpat de petrecăreţul Nikolici. Sau Nikolici a scăpat de Steaua. Atacantul muntenegrean a semnat cu Incheon United, din Coreea de Sud, dar ca să poată pleca în Asia a fost nevoit să renunţe, fără scandal, la o sumă fabuloasă: 120.000 de euro, bani pe care oficialii campioanei i-au imputat sub forma de "amenzi" pentru viaţa extrasportivă.

Stefan Nikolici şi-a luat ieri oficial adio de la campionatul intern şi de la România. Fotbalistul în vâsrtă de 23 de ani a bătut palma cu o formaţie din Asia, Incheon United, unde impresarul Victor Becali i-a negociat un contract extrem de bun. Doi ani şi salariu triplu faţă de cât îi oferea Steaua (n.r va încasa aproximativ 400.000 de euro anual), iar în al doilea an de contract bani şi mai mulţi. "Cu cât câştig aici într-un sezon, aş putea ţine o echipă precum Rapid doi ani în liga a doua din România", s-a amuzat Nikolici, fericit că a ajuns în Coreea de Sud. Fostul stelist a lăsat în urmă Liga I, cu bune şi cu rele.

A mărturisit că a "iertat", dar nu "a uitat" ceea ce i-au făcut oficialii echipei campioane. Şefii Stelei l-au amendat pentru desele sale derapaje comportamentale cu prima de campionat şi de calificare în grupele Ligii Campionilor, plus 20 la sută din contract. Adică fix 120.000 de euro. Dincolo de faptul că este, cu siguranţă, cea mai mare amendă dată vreodată unui jucător în România, sancţiunea ar fi urmat sa fie ştearsă sau diminuată, în eventualitatea plecării acestuia de la club. Transferul s-a realizat, dar Stefan a rămas cu banii luaţi.

"Am lăsat banii aştia, să pot pleca liber de contract. Cum să regret că am plecat de la Steaua? Am tot ce-mi trebuie aici, în Coreea", a precizat Nikolici. Dacă trage linie, internaţionalul muntenegrean susţine că este pe plus după perioada petrecută la echipa din Ghencea: "Am câştigat un titlul, am jucat în Liga Campionilor. Nu sunt lucruri la îndemâna oricărui fotbalist. Am avut evoluţii bune, dar şi mai slabe. Din păcate, am fost şi accidentat o perioadă destul de lungă".

Susţine că nu e mare petrecăreţ

Nikolici a ţinut de multe ori prima pagină a ziarelor pentru ieşirile sale nocturne, finalizate cu numeroase beţii memorabile. Cu toate astea, fotbalistul susţine că a şi fost "vânat" o perioadă şi că s-a exagerat foarte mult în cazul său.

"În afară de episodul acela în care am vomitat din taxi, în rest nu am greşit rău, dar, fiind vorba de mine, tot ce făceam se amplifica. Ieşeam la o bere cu prietenii şi a doua zi citeam că m-am îmbătat până la patru dimineaţa. În realitate, lucrurile nu au stat deloc aşa", a explicat atacantul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net