Oradea, în aer: sold-out pentru meciul cu FCSB, din Cupa României

Suflarea orădeană traversează un val de entuziasm, în vederea meciurilor pe care FC Bihor Oradea le va disputa în Cupa României: iubitorii de fotbal ai zonei au epuizat repede biletele și abonamentele puse în vânzare. În primă fază, FC Bihor Oradea va primi vizita lui FCSB, în cea dintâi etapă a fazei grupelor Cupei României, fiind așteptați 10.300 de spectatori. Meciul se va juca, miercuri, de la ora 21.00, fiind televizat de DigiSport și PrimaSport și consemnând o premieră: este cea dintâi partidă, după 1990, disputată în nocturnă pe stadionul „Iuliu Bodola”.

FC Bihor Oradea se bucură de popularitate în zona sa (FOTO: Facebook)
FC Bihor Oradea se bucură de popularitate în zona sa (FOTO: Facebook)

„Suntem, totuşi, o echipă de Liga a III-a, dar sperăm că ne vom organiza bine şi, astfel, totul să fie OK pentru miercuri. Rog suporterii să vină mai repede miercuri la stadion, pentru că va fi foarte multă lume. Sunt zece mii de oameni care vor veni la meci, iar intrarea se va putea face cu două ore înainte, de la ora 19.00, ca atare îi rog să vină mai repede pentru acest meci”, a declarat preşedintele clubului, George Tătar. La rândul său, antrenorul principal al echipei, Florin Farcaș, a consemnat: „Suntem bucuroşi, fericiţi, pentru că miercuri va fi o zi specială şi importantă pentru fotbalul bihorean. Ştim foarte bine că de 20 de ani la Oradea nu s-a mai întâmplat un astfel de eveniment fotbalistic şi ţinem să mulţumim tuturor celor care au fost implicaţi în acest parcurs, adică jucătorii, pentru că ei au făcut ca acest eveniment să aibă loc, miercuri, la Oradea şi să fie benefic pentru toată lumea”.

100 de lei, prețul unui abonament la toate meciurile echipei

Preţul unui bilet de intrare la meciul cu FCSB a fost de 50 lei, în vreme ce un abonament pentru toate meciurile din Liga a III-a și Cupa României s-a ridicat la 100 de lei, astfel încât abonamentele s-au vândut într-un ritm alert, epuizându-se peste 7.000. În fazele anterioare ale acestui sezon al Cupei României, FC Bihor Oradea a trecut de Lotus Băile Felix (3-0 la Sânmartin), Sănătatea Cluj (2-0 la Cluj-Napoca) și Campionii FC Argeș (1-0 la Oradea). Orădenii fac parte din Grupa C de Cupa României, iar primul duel va avea loc contra FCSB-ului, urmând să primească și vizita lui Dinamo, apoi să dispute un meci în deplasare, cu SCM Zalău.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net