Papură continuă conflictul cu Iordănescu jr

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Corneliu Papură
Corneliu Papură

Antrenorul echipei Universitatea Craiova face ce face și se afundă și mai mult în conflictul cu omologul său de la Gaz Metan Mediaș, Edward Iordănescu.

Pentru că cel din urmă nu i-a dat date despre un jucător și, apoi, nu l-a salutat când au jucat în turul sezonului regulat, Papură a ajuns acum să spună în conferință de presă că nu vrea să-i mai pronunțe vreodată numele! ”Aş vrea să clarific situaţia cu Edi Iordănescu. L-am cunoscut la cursurile Pro, l-am văzut acolo. Mi-am permis să-I dau un mesaj, să-i cer un sfat, mă interesa un jucător pentru Universitatea Craiova. Nu mi-a răspuns. Am mers la Mediaş, eram la doi metri de el, l-a salutat pe nea Piţi, pe mine deloc”, a spus Papură în conferința de presă. ”Sper ca pe parcursul vieţii mele să nu mai pronunţ numele lui şi să nu mai am de-a face cu el”, a adăugat olteanul, care în weekend, după meciul direct, i-a făcut clovni pe toți cei de pe banca tehnică a Gazului.

Nici Iordănescu jr. nu a rămas dator. Joi, el a cerut sancționarea lui Papură pentru declarațiile date, pe care l-a acuzat de lipsă de respect.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
profimedia 1097659005 jpg
Cristi Chivu (EPA) jpg
CFR Cluj Universitatea Craiova (Sportpictures) jpg
Federico Valverde (EPA) jpg
Romania bucurie tenis de masa jpg
david webp
Andrei Ratiu (Sportpictures) jpg
40 de ani de la castigarea Cupei Campionilor Europeni de catre Steaua (Sportpictures) jpg
image
image