Petrolistul Capră, ultimul şef din fotbal anchetat
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a zdruncinat din temelii fotbalul românesc. Revoluţia împotriva celor care au venit în fenomen mai degrabă pentru a-şi acoperi cu o pojghiţă de legalitate afacerile dubioase continuă şi astăzi (25 noiembrie) a mai fost tăiat un cap important.
Dan Capră a reuşit prin finanţarea sa, dar şi prin ajutorul primit de la Primăria Ploieşti, să transforme Petrolul dintr-o echipă nou promovată, într-o candidată la titlu. Fanii extaziaţi nu şi-au pus nici o secundă problema sursei acestei finanţări, dar DIICOT are alte principii de viaţă. Marţi (25 noiembrie), o dubă a Jandarmeriei i-a ridicat pentru audieri pe fraţii Dan şi Nicolae Capră, dar şi pe Marius Bucuroiu, direcorul general al „Lupilor” şi i-a dus în faţa procurorilor sub nişte acuzaţii foarte grave, pasibile de ani buni de închisoare. Mai exact, cei trei apropiaţi ai „galben-albaştrilor”, ajutaţi de alte 30 de persoane, sunt suspectaţi de fraude care au creat statului român un prejudiciu de peste 15 milioane de euro. Ingineriile financiare n-au legătură cu transferurile de jucători şi reprezintă deduceri ilegale de TVA.
Ei au fost reţinuţi, marţi seara. În cursul zilei de miercuri, toate cele şapte persoane vor fi prezentate instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Infracţiunile pentru care sunt anchetaţi fraţii Capră şi Marius Bucuroiu au demarat în anul 2012 prin firmele de tip SRL ale finanţatorului Petrolui şi reprezintă achiziţii de bunuri, eliberarea de documente şi de facturi, toate fictive, în scopul recuperării de la stat a Taxei pe Valoarea Adăugată, care altfel nu li se cuvenea.
„În scopul creării unor relaţii comerciale inexistente între firmele implicate în activitatea infracţională, cu clubul sportiv, au fost facturate diferite servicii şi livrări de mărfuri, sumele astfel obţinute fiind însuşite de către membrii grupării, în scopul preluării şi finanţării clubului, prin creditări succesive. Prejudiciul produs prin activitatea infracţională este 15.400.000 euro”, se arată într-un comunicat oficial al instituţiei.
Alţi patroni de club certaţi cu legea
- Gigi Becali: A fost anchetat pentru inginerii financiare vizând schimburi de terenuri cu statul, dare de mită, în cazul „Valiza”, şi sechestrare de persoane, având de ispăşit un total 3,5 ani de închisoare.
- Marian Iancu: A pozat în sfânt pe perioada în care a finanţat-o pe Poli, dar a avut o mare tinichea legată de picior. Luna trecută a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru evaziune fiscală şi spălare de bani în dosarul „Rafo”.
- Cornel Penescu: Tot fotbalul i-a adus pieirea şi fostului patron piteştean al lanţurilor de supermarket-uri PIC. Pe când era la FC Argeş, în urmă cu cinci ani, acesta a dat mită unui arbitru care urma să-i ajute echipa într-un meci de campionat şi a primit trei ani de închisoare cu suspendare.
- Adrian Mititelu: Din luna septembrie are şi el probleme tot cu DIICOT şi tot pentru spălare de bani şi deduceri ilegale de TVA. Prejudiciul făcut de oltean statului se ridică la câteva milioane de euro şi are ca obiect anumite tranzacţii suspecte de acţiuni ale FC „U” Craiova, echipă desfiinţată între timp.