Premoniţia eroului lui Dinamo în derby-ul cu fosta echipă!
Eric Bicfalvi a impresionat în derby. A fost primul său meci ca titular în tricoul lui Dinamo şi a înscris împotriva fostei sale echipe, acolo unde a jucat patru sezoane. Înaintea jocului el le-a trimis un mesaj prietenilor săi stelişti în care i-a anunţat că va marca.
Eric Bicfalvi a adus egalarea pentru roş-albi, 1-1, şi a stabilit scorul final, dar a fost la un pas să realizeze "dubla", şutul său din lovitură liberă lovind bara transversală.
"Cred că e un rezultat echitabil. Am avut și noi ocazii mari, au avut și ei, au fost și bare. Poate, la sfârșit, dacă împingeam mai mult, mai reușeam să înscriem un gol, dar eu sunt mulțumit de acest rezultat. Pe mine mă bucură în primul rând când sunt fanii noștri alături de noi. Dacă sunt și ai lor, cu atât mai bine. Nu trebuie să fie rivalitate doar pe teren, ci și în tribune, așa e normal în fotbalul mare. E un derby, e normal să fie nervi. Cred că au fost și la televizor nervi. Tot timpul a fost așa", a declarat Eric Bicfalvi.
Despre golul său, Eric a spus: "Fotbalul nu e ciudat, eu la fiecare meci în care intru pe teren încerc să marchez. Azi am avut mai multe ocazii, am jucat puțin mai ofensiv și am reușit să marchez la acea lovitură de cap. Oricum, Niță a avut niște intervenții fabuloase azi, dar și portarul nostru a fost într-o formă bună, a avut acea paradă la ultima fază. Pentru mine, orice gol e important și mă bucur pentru familia mea, pentru prietenii mei și pentru suporteri".
A simţit că va da gol Stelei
"Mai în glumă, mai în serios, le-am trimis un mesaj mai multor prieteni steliști și le-am spus să nu fie supărați, că voi încerca să marchez. De fapt, am spus că voi marca, așa, mai în glumă. A fost să fie și mă bucur pentru echipă, apoi vin și individualitățile", a mai spus Bicfalvi.