Prima înfrângere din sezon: Rapid pierde cu Voluntari, care bifează un record

FC Voluntari a profitat de inspirația pe care a avut-o în partida cu Rapid, disputată luni și încheiată cu 2-1 în favoarea sa, consemnându-se prima înfrângere a giuleștenilor, în sezonul curent de Superliga României, după cele patru etape deja disputate. Cel care a deschis scorul a fost Doru Andrei, mijlocașul ofensiv al gazdelor consemnând, de altfel, cel mai rapid gol din campionatul românesc, marcat în secunda 10.

Doru Andrei (dreapta), marcatorul-record din fotbalul românesc
Doru Andrei (dreapta), marcatorul-record din fotbalul românesc

„A venit perfect golul acesta. Este o echipă (n.r. Rapid) foarte bună, are jucători cu valoare. Ne bucurăm că am reușit să câștigăm. Ne așteptam să fie stadionul plin. De asta ne-am apucat de fotbal. Așa sunt eu. Vreau să luăm meci cu meci, iar pe plan personal, să ofer cât mai multe pase și goluri. Păstez tricoul pentru familia mea”, a fost reacția „la cald” a omului-record, care a profitat de ezitarea goalkeeper-ului rapidist Horațiu Moldovan. Oaspeții nu au stat mult pe gânduri, însă și au replicat prin Marko Dugandžić ('13), însă un autogol al fudașului giuleștean Christopher Braun avea să parafeze scorul final, încă din prima repriză ('37), în ciuda faptului că, în partea secundă a jocului, Rapid a încercat în repetate rânduri să plece cu măcar un punct din confruntarea disputată pe stadionul „Anghel Iordănescu”.
Așa cum îi stă în fire, Cristiano Bergodi, cel care a preluat Rapid, după plecarea lui Adrian Mutu în fotbalul azer, și-a asumat rezultatul echipei și i-a degrevat pe jucători de presiunea înfrângerii. „Am făcut un meci slab, din punct de vedere tehnic. Am greșit la multe pase. Am ajuns în careu, dar nu a fost un meci reușit să înscriem. Eu sunt primul vinovat pentru această situație. Nu vorbesc despre jucători. Totdeauna putem face mai bine. Trebuie să dăm șanse și altor fotbaliști. Am reglat situația în a doua repriză, dar s-au apărat bine și a fost greu să îi desfacem. Eu sunt vinovat, eu sunt antrenorul. Cu băieții am vorbit deja, trebuie să îmbunătățim anumite lucruri, dar nu vreau să vorbesc în fața presei, pentru că nu e corect ca antrenorul să dea vina pe jucători. Nu am intrat conectați la meci. Luăm un gol așa în primul minut. Ne-am făcut rău singuri. Trebuie să reglăm anumite lucruri, dar nu pot spune mai mult. Ține de antrenor să îmbunătățească jocul”, a consemnat tehnicianul italian.

Ilfovenii, pe podiumul fotbalului românesc

Și Horațiu Moldovan s-a arătat asumat, declarând: „Eu mi-am bătut echipa singur, nu Voluntari a învins Rapidul. Îmi asum această înfrângere. La primul gol, şutul m-a surprins, a venit ciudat, dar sunt portar internaţional şi trebuia să-l scot.  La golul al doilea, am crezut că sunt singur, nu l-am mai văzut pe Braun. Nu a mai avut ce să facă, am sărit în contratimp. E bine că e doar etapa a patra şi avem timp să ne revenim şi să câştigăm puncte. Sper să nu-mi pierd locul de titular, dar dacă o să-l pierd, o să-l recâştig”.
Grație victoriei înregistrate, FC Voluntari are o clasare spectaculoasă - locul doi în Superliga României, la trei puncte distanță de liderul FCSB, cu trei meciuri câștigate și unul singur pierdut, în vreme ce Rapid se află pe locul opt din cele 16 posibile, având o victorie, două egaluri și o înfrângere.

Recordurile marcatorilor din sezonul trecut de Superliga României

Juan Bauza, omul-record din sezonul trecut (FOTO: Sportpictures)
Juan Bauza, omul-record din sezonul trecut (FOTO: Sportpictures)

Sezonul trecut al campionatului românesc a avut o serie de goluri înscrise la scurt timp după fluierul final. Legitimat la FCU Craiova 1948, argentinianul Juan Bauza s-a remarcat cu o reușită din secunda 44, marcată cu capul, după o centrare din corner, depășindu-l pe Sebastian Mailat, care a înscris pentru FC Botoșani în secunda 54. Totodată, francezul Malcom Edjouma a marcat, după 58 de secunde, pentru FCSB, Alexandru Oroian, după 66 de secunde, pentru FC Hermannstadt, Vitalie Damașcan, după 67 de secunde, pentru FC Voluntari, iar malgașul Dorian Bertrand a consemnat un gol, în secunda 79, în tricoul lui FC Argeș.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net