Prima reacție a lui Victor Pițurcă, după ce a fost eliberat de la DNA

Anul lui Victor Pițurcă nu a început excelent, omul din fotbalul românesc fiind în colimatorul celor de la Direcția Națională Anticorupție. Ajuns la 66 de ani, acesta este anchetat de procurori, petrecându-și ultimele 24 de ore în compania DNA. Marți dimineață, Victor Pițurcă a fost eliberat, dat fiind că procurorii nu au cerut arestarea, ci doar plasarea sub control judiciar. 

Victor Pițurcă, în mijlocul unei anchete DNA (FOTO: Sportpictures)
Victor Pițurcă, în mijlocul unei anchete DNA (FOTO: Sportpictures)

Odată eliberat, Victor Pițurcă a oferit prima reacție, după acest episod, spunând: „N-am nicio treabă cu această afacere”. Ce se știe exact, în acest moment, este că tehnicianul nu are permisiunea de a părăsi țara și trebuie să se prezinte ori de câte ori este solicitat de DNA. Dosarul care îi face zile grele lui Victor Pițurcă este legat de achiziția de măști de protecție, derulată în perioada pandemiei de COVID19, fiind implicat și fiul său, Alexandru Pițurcă. Ajuns la 39 de ani, acesta din urmă a fost și el chemat la DNA, doar că, inițial, nu s-a prezentat. Dată fiind turnura evenimentelor, marți dimineață fostul atacant a venit și a oferit explicațiile necesare. 

Din informațiile disponibile până acum, procurorii investighează un contract încheiat în 2020 de MApN cu firma Helios Dentserv, care a presupus distribuirea a 100.000 de măști FFP3 către Ministerul Sănătății. Banii au revenit firmei PAV Green Energy, al cărei unic asociat este Alexandru, fiul lui Victor Pițurcă. Suma invocată de procurori este de 11 milioane de lei, adică peste două milioane de euro, bani care ar fi fost încasați de către firma familiei Pițurcă pentru niște măști neconforme. Procurorii fac verificări cu privire la posibile fapte de corupție comise de către generalii MAPN, dar și fapte de evaziune fiscală.

Presa speculează că Victor Pițurcă ar fi influențat accesul fiului său la contractul cu Ministerul Apărării Naționale. „Victor Pițurcă a fost reținut, duminică seară. E în sediul DNA. E audiat din nou de anchetatori, iar azi va fi dus în fața instanței. E posibil ca anchetatorii să ceară arestarea preventivă. Judecătorii vor stabili dacă trebuie să rămână în spatele gratiilor. Pițurcă ar fi ajutat la transportarea măștilor din China către MApN. Procurorii spun că măștile ar fi neconforme”, au transmis, inițial, cei de la Digi24.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net