Prejudiciu imens în dosarul în care a fost reținut Victor Pițurcă. Suma este uriașă

Ultima actualizare:

Prejudiciu uriaș în dosarul în care procurorii au cerut arestarea lui Victor Pițurcă! DNA anunţat despre ce sumă este vorba. 

Prejudiciu uriaș în dosarul în dosarul în care a fost reținut Victor Pițurcă
Prejudiciu uriaș în dosarul în dosarul în care a fost reținut Victor Pițurcă

Victor Piţurcă este acuzat de cumpărare de influenţă, în timp ce directorul Romarm, Gabriel Ţuţu, este cercetat pentru abuz în serviciu, fals intelectual și trafic de influență, ambii fiind reţinuţi. DNA a menționat, într-un comunicat, că prejudiciul este peste 8 milioane de lei.

„Pe fondul pandemiei generate de virusul COVID – 19, în perioada 19 martie 2020 – 16 septembrie 2021, suspectul Țuțu Gabriel, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea dispozițiilor legale, ar fi încheiat cu o asociere de firme din care făcea parte și o societate controlată de cealaltă persoană cercetată în prezenta cauză (n.r. Victor Piţurcă), în condiții dezavantajoase pentru compania pe care o conducea, două contracte de achiziție publică (ce vizau cumpărarea a șapte utilaje neconforme de producere a măștilor de protecție).

Prin demersurile menționate mai sus, CN Romarm SA a fost prejudiciată cu suma de 8.647.584 lei, reprezentând contravaloarea utilajelor menționate mai sus, valoarea materiei prime și ulterior contravaloarea unor piese și servicii conexe (în afara contractului)", transmite DNA.

Victor Pițurcă, acuzat cumpărare de influență. Prejudiciul este de 8 milioane de lei

Procurorii DNA au transmis că în intervalul martie - aprilie 2020, şeful Romarm ar fi cerut, printre altele, de la reprezentanții societăților implicate în achizițiile de mai sus introducerea într-un circuit comercial de livrare măști de protecție neconforme către Ministerul Apărării Naționale (MApN) a unui prieten de-al său, fără ca acesta să desfășoare activități comerciale reale auxiliare contractului de livrare produse de protecție și efectuarea unor plăți către acesta, (40% din cota de profit rezultată) sub aparența unui contract de consultanță.

În schimbul acestor „servicii” suspectul Țuțu Gabriel ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra funcționarilor din cadrul M.Ap.N. și că îi va determina pe aceștia să încredințeze direct și fără proceduri publice contractele de furnizare dar și să efectueze recepția fără problemă a produselor respective și să achite la timp facturile emise în acest sens. În contextul menționat mai sus, suspectul Țuțu Gabriel ar fi primit printr-un intermediar suma de 50.000 lei", mai spun anchetatorii.

Pe 30 ianuarie, Victor Pițurcă, fostul fotbalist și selecționer al României care a fost reținut de procurorii anticorupție.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
oameni fericiti jpg
Orhidee roz jpg
demolare gara velenta oradea 01112024 1 jpeg
Nichita Stanescu jpg
Banner Târg Crăciun
Calatorie jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net