Profit de 2,6 milioane de euro pe zi
Dinamoviştii şi-au asigurat bugetul pentru sezonul următor: Alexe şi Nica au plecat în Serie A, iar în conturi vor intra milioane de euro. Apoi, jucătorii cu salarii mari nu vor mai rămâne la echipă şi automat se va face economie în ziua de salariu.
Fotbaliştii pe care-i doreau inclusiv rivalii din Ghencea, Marius Alexe şi Costi Nica, au luat calea Italiei, ieri dimineaţă părăsind cantonamentul din Anglia. Primul s-a înţeles cu Sassuolo, nou-promovată în prima ligă, iar colegul său va îmbrăca tricoul celor de la Atalanta, locul 15 în Serie A. Alexe, vedeta de 23 de ani a "câinilor", va aduce acum clubului un milion de euro, urmând ca italienii să mai plătească încă pe atât sezonul următor, dacă vor să aibă definitiv semnătura jucătorului. În plus, atacantul va primi şi un salariu consistent, în jur de 30.000 de euro lunar.
"Sassuolo este o echipă care a câştigat Serie B şi acum vrea să rămână cât mai mult în prima ligă. Are un patron bogat şi antrenor e fostul jucător al Romei, Eusebio Francesco", a explicat Ioan Becali, cel care a intermediat transferul. Mai mult, echipa joacă într-un sistem 4-3-3, în care românul este avantajat. Apoi, fundaşul Costi Nica (20 ani) se pliază profilului de la Atalanta, o echipă care creşte tineri.
Contractul său va fi pe cinci ani, iar roş-albii vor lua 1.600.000 de euro. Astfel, în scurt timp, în visteria lui Dinamo vor intra, din ambele tranzacţii, 2.600.000 de euro, mai mult decât a încasat Steaua de pe urma vedetei sale, Raul Rusescu, dat la Sevilla pentru 2.200.000 de euro. "Plecarea lui Alexe este o pierdere. Eu am făcut toate eforturile ca el să rămână, dar a dorit enorm de mult să plece. Dragoste cu de-a sila nu se poate, aşa că mai bine să meargă în speranţa că va câştiga într-o competiţie mai bună decât cea din România", a anunţat şi preşedintele Anghelache.
Oricum, pe lângă banii obţinuţi de pe urma lui Alexe şi Nica, cei din club vor mai face economii: Bălgrădean, Grigore şi Cristea au anunţat că vor să plece, iar şefii nu insistă să rămână, în condiţiile în care doar ultimul încasează 10.000 de euro lunar.
Dispare «lotul Timişoara»
Jucătorii sosiţi de la Timişoara la Dinamo nu se mai regăsesc în noua formulă. După ce Scutaru s-a despărţit de "câini", acum este rândul lui Mircea Axente să devină jucător liber de contract. Atacantul nu a fost de acord să i se micşoreze salariul de 9.000 de euro lunar şi a preferat să-şi caute alt club. Singurul care mai rezistă e Srdjan Luchin, însă şefii aşteaptă oferte pentru el.
Baze Ilijoski, spre «Ştefan cel Mare»
Şefii roş-albilor susţin că-n această săptămână vor parafa contractul cu noul "Alexe". "Avem trei variante, însă nu pot să le spun numele pentru că iar se face licitaţie şi se măreşte preţul. Până miercuri dimineaţă, doi atacanţi vor intra în lotul nostru", a anunţat Anghelache. Printre "ţintele" lui Dinamo se află fostul rapidist Baze Ilijoski, dar şi portughezul Abel Camara de la Beira Mar.
Costi Nica
* 20 de ani, fundaş dreapta* a fost crescut de Dinamo şi promovat de Dario Bonetti* a debutat în 2010 într-un meci cu CFR Cluj* în 2013 a fost convocat la echipa naţională * modelele sale sunt Petrescu şi Raţ* A câştigat o Cupă şi o Supercupă a României
Marius Alexe
* 23 de ani, jucător polivalent: atacant sau aripă stânga* a fost crescut de Dinamo, a jucat aici aproape întreaga carieră, excepţie fiind în 2008-2009 când a fost împrumutat la Astra* în 2009 a debutat în Liga I şi în 2010 a marcat primul său gol într-un derby cu Steaua* în 2011 a jucat primul său meci pentru echipa naţională, în partida cu Luxemburg* La Dinamo a câştigat o Cupă a României şi o Supercupă