Rapid, „nemiloasă” cu CFR: giuleștenii au defilat acasă în fața fostei campioane

Rapid a fost de neoprit în duelul „feroviar” cu CFR Cluj, disputat luni, pe teren propriu și încheiat cu 3-1. Sub ochii suflării giuleștene, formația lui Cristiano Bergodi a defilat în fața grupării ardelene, în meciul care a contat pentru etapa cu numărul a X-a din Superliga României.

Albion Rrahmani, eroul meciului (FOTO: Sportpictures)
Albion Rrahmani, eroul meciului (FOTO: Sportpictures)

Gazdele au început în forță, având o lovitură de la 11 metri, în minutul cinci, pe care Albion Rrahmani nu a reușit, însă, să o transforme. Totuși, câteva secunde mai târziu, același jucător a deschis scorul, pentru ca doar cinci minute după egalarea lui CFR Cluj să vină prin Ciprian Deac. Spre finele reprizei secunde, ardelenii au mai avut o „zvâcnire”, înscriind prin Luka Juričić ('34), gol fiind anulat pe motiv de ofsaid – lucru contestat de oficialii echipei sale. În partea a doua a jocului, Albion Rrahmani a majorat pentru 2-1 ('51), pentru ca, în cele din urmă, Claudiu Petrilă „să închidă tabela” ('71).
„A fost fantastic, pentru că am întâlnit o echipă foarte greu de bătut. Am început bine, în prima repriză, când am avut avantaj, apoi au dat gol şi ne-au speriat un pic. În repriza a doua a fost extraordinar, cu o sumedenie de ocazii. Când ai patru ocazii în cincisprezece minute şi cu portarul care a fost cel mai bun de la ei, băieţii merită felicitări! A fost cea mai bună repriză, de când sunt eu aici! Cred că Rrahmani e unul din cei mai buni atacanţi din România şi mă bucur că l-am luat noi şi nu altcineva”, a jubilat antrenorul Rapidului, Cristiano Bergodi, după victoria echipei sale. „Vreau să înscriu în continuare şi să îmi ajut echipa. La penalti nu am şutat, aşa cum trag eu, de obicei, dar e bine că am înscris, în cele din urmă. Meseria mea este golul! Trebuie să înscriu, pentru că de asta mă aflu aici. Sigur Rapid se va lupta pentru titlu!”, a declarat și eroul giuleștenilor, Albion Rrahmani.

CFR Cluj, nevoită să găsească explicațiile înfrângerii

De cealaltă parte, CFR Cluj s-a văzut nevoită să caute explicațiile unei înfrângeri categorice. „Sper să fie un accident ce s-a întâmplat, în seara asta, trebuie să ne revenim foarte repede pentru că la fotbal nu te aşteaptă nimeni. Nu e nimic pierdut, va urma şi returul, va fi şi play-off-ul, mai sunt foarte multe meciuri de jucat, eu cred că avem timp să ne revinem şi să ne batem să rămânem acolo sus. E clar că a contat şi absenţa antrenorului (n.r. Andrea Mandorlini a văzut meciul din tribună, fiind suspendat), pentru că la pauză el ne poate spune ce a văzut, ce e bine, ce e rău, e clar că a fost un dezavantaj pentru noi”, a comentat Ciprian Deac. Nici căpitanul ardelenilor, Mario Camora, nu a fost mai vesel, însă și-a găsit resurse pentru a fi fair-play: „Rapid a meritat victoria. Am pierdut mijlocul, aproape toate duelurile 1 la 1. Este un semnal de alarmă, ce s-a întâmplat în această seară nu se mai poate întâmpla! Am fost încrezători, după ce am egalat, dar nici prima nici a doua repriză nu am început bine, iar în partea a doua am fost dominaţi total. Normal că Rapid e o candidată la titlu. Trebuie să analizăm meciul şi să lucrăm la ce nu a fost bine, mai ales în repriza a doua. S-au schimbat mulţi jucători, trebuie să ne revenim repede, acum se văd caracterele tari, la înfrâgeri”.
Rapid ocupă locul trei în clasamentul intern, la șapte distanță de prima poziție, având un bilanț de cinci victorii, trei remize și două înfrângeri. Comparativ, CFR Cluj este pe locul secund, având un punct avans față de giuleșteni, după șase meciuri câștigate, un egal și două partide pierdute.

Rivali încă de odinioară

Meciul a avut o însemnătate specială pentru antrenorii celor două echipe, Cristiano Bergodi la Rapid și Andrea Mandorlini la CFR Cluj. Cei doi italieni au o „rivalitate” de îndelungă vreme, primele dueluri din teren, pe când erau jucători în Serie A, datând din 1987. Fotbaliști fiind, au înregistrat un bilanț echilibrat: fiecare a reușit câte o victorie, având și două remize. Totodată, Cristiano Bergodi l-a antrenat pe unul dintre fiii lui Andrea Mandorlini, Matteo, pe când era în Serie A, la Brescia.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net