Războiul tatuaţilor

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Rapid-Steaua nu se joacă doar pe goluri, ci şi la nivel estetic. Şi asta pentru că cei mai mulţi dintre protagoniştii acestui derby sunt împătimiţi ai tatuajelor. Au corpul pictat cu tot felul de desene, cu mesaje care de care mai interesante. Click! vă prezintă un altfel de duel al rivalelor din Bucureşti.

Fotbaliştii se „războiesc" de obicei în trofee câştigate, bani, femei şi maşini scumpe, dar de ceva timp au promovat un nou criteriu: cel al tatuajelor. Fie că reprezintă însemne religioase, chipurile sau numele persoanelor iubite sau ai mebrilor faniliei sau tot felul de mesaşe războinice în limbi moarte şi de neînţeles, trupurile jucătorilor de fotbal de azi sunt de-a dreptul pictate.

Deşi moda a venit, evident, din vestul Europei, şi românii sau jucătorii străini veniţi în Liga I au adoptat-o. Iar cei de la Rapid şi Steaua, cele două echipe care se întâlnesc mâine într-un mare meci, nu fac diferenţă. Priviţi mai jos ce i-a dus capul să-şi facă pe 10 dintre ei.

Alexandru Ioniţă. Atacantul şi-a scrijelit pe braţe numele părinţilor şi cuvântul englezesc „Faith”, (credinţă). Din Germania, acesta a mai venit cu un tatuaj, cu mesajul „Copilul care am fost, curajosul care sunt!”

simeon stalpnicul png

Marcos Antonio.Căpitanul echipeia trecut peste un cancer la gât şi de atunci crede orbeşte în Dumnezeu. Şi-a tatuat pe un braţ numele său şi al soţiei sale, iar pe celălalt chipul lui Iisus Hristos cu mesajul: „Aparţin lui Iisus”.

simeon stalpnicul png

Ciprian Deac. Jucătorul are mai multe tatuaje imense. Primul, o fecioară, făcut pe braţul drept, reprezintă puritatea, iar pe cotul aceleiaşi mâini are câteva stele, ca cele din Liga Campionilor.

simeon stalpnicul png

Rui Duarte. Excentricul portughez al Rapidului a ales să-şi tatueze pe o bună porţiune de pe spate chipul mamei sale, iar pe braţul drept are trei simboluri chinezeşti care reprezintă  numele său complet.

simeon stalpnicul png

Sport Flash- Rapid

Lucescu jr.continuă ipocrizia

Rapid e la doar un punct de lider, dar antrenorul său continuă să spună că nu-l interesează câştigarea titlului. „La câte am păţit noi anul acesta, nu are niciun sens să discutăm despre titlu. Dinamo şi CFR sunt pe primul loc, ele sunt favorite", a afirmat Răzvan Lucescu.

Cu casa închisă

Suporterii Rapidului au cumpărat ieri şi ultimele 100 de bilete care mai rămăseseră nevândute din cele 10.000 scoase la case cu doar patru zile în urmă. Astfel, partida cu se va juca cu casa închisă. Este însă posibil ca bişniţarii să scoate la vânzare mâine un număr mare de bilete.

Vor fi 400 de jandarmi la meci

Peste 400 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei vor asigura măsurile de ordine publică la meci, catalogat ca fiind unul cu grad ridicat de risc. Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 19.30.

Rapid are tot lotul valid

Pentru prima dată după multe etape consecutive în acest campionat, Răzvan Lucescu poate fi mulţumit că are la dispoziţie pentru meciul cu Steaua tot lotul său de jucători. Astfel, după ce jucătorii în prag de suspendare au evitat la mioveni galbenul fatidic, accidentaţii Pancu, Ioniţă şi Teixeira sunt refăcuţi 100%.

Sport Flash- Steaua

Eric Bicfalvi. Fotbalistul şi-a făcut primul tatuaj înaintea Supercupei pe care Steaua a pierdut-o cu 1-0 anul trecut, în faţa Oţelului. Mijlocaşul a explicat că este un înger făcut special pentru mama lui.

Valentin Iliev.Bulgarul are aproape tot corpul acoperit cu mesaje şi citate din Biblie, cruci şi simbo-luri creştine, feţe ale personajelor biblice, care îl fac să semenemai degrabă cu jucătorii de culoare din baschetul nord american.

Cristi Tănase. Mijlocaşul şi-a tatuat mâna dreaptă cu mai multe portrete care îi reprezintă pe Iisus Hristos,  Maica Domnului şi un sobor de îngeri. “Dodel”  mai are un desen imens şi pe piciorul drept.

Paul Pârvulescu. Jucătorul sosit în iarna trecută în Ghencea a venit cu două „picturi” pe fiecare dintre braţele sale. Pe cel drept şi-a tatuat numele său în litere elfe, iar pe cel stâng are câteva stele.

Stoichiţă crede că a bătut Rapidul!

Mihai Stoichiţă a vorbit despre derby-ul cu Rapid, dar s-a făcut de râs. Când a fost întrebat de câte ori a bătut Rapidul în carieră, acesta a răspuns: „Ohooo. La câte sunt, nici eu nu-mi mai aduc aminte". În realitate, n-a învins niciodată Rapidul ca antrenor.

406 stelişti vin în Giuleşti

Jandarmeria Capitalei a respins cererea Stelei şi a anunţat că suporterilor formaţiei oaspete li se vor oferi un număr fix de 406 bilete, cu 94 mai puţine decât solicitase galeria echipei din Bulevardul Ghencea. Se pare chiar că fanii Stelei iau în calcul să nu se deplaseze în Giuleşti ca motiv de prostest.

«Militarii» vor fi motivaţi de Hagi

Stoichiţă a afirmat că a găsit metoda prin care vrea să-i motiveze pe stelişti înaintea meciului cu Rapid. "La şedinţa tehnică dinaintea jocului le voi pune declaraţia lui Hagi", a dezvăluit "Lippi". Hagi spusese că Rapid nu va fi niciodată favorită cu Steaua.

Au probleme pe benzi

Steliştii au probleme importante de lot în special în apărare. „Lippi" va trebui să improvizeze cu Geraldo ca fundaş dreapta, acolo unde Gabi Matei şi Dănănae sunt accidentaţi. În banda stângă trebuie să aleagă între Pârvulescu, revenit după o suspendare, şi Latovlevici, care a jucat bine cu Vaslui.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Craiova Sepsi (Sportpictures) jpg
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net