Românii au reușit să facă praf și arbitrajul video, VAR

Ultima actualizare:

Debutul sistemului VAR în fotbalul românesc nu a fost unul lipsit de provocări, după doar o etapă disputată din Superligă. Arbitri încurcați și nemulțumiți, echipe afectate, telespectatori derutați – acestea au fost, în linii mari, efectele aplicării VAR în România. E adevărat, au fost luate și câteva decizii majore cu ajutorul VAR, dar una peste alta, debutul e dezamăgitor.

Arbitrul Marian Barbu a avut probleme pentru că nu a mers VAR-ul (FOTO: Sportpictures)
Arbitrul Marian Barbu a avut probleme pentru că nu a mers VAR-ul (FOTO: Sportpictures)

Federația Română de Fotbal a confirmat că este conștientă de numeroasele greutăți în perfecționarea acestui sistem. De altfel, la șapte dintre primele 9 meciuri ale acestui început de sezon au fost probleme, aici adăugându-l și pe cel din Supercupă.

Poate cea mai întâlnită eroare tehnică până acum a fost cea legată nefuncționalitatea fibrei optice, ceea ce „s-a tradus” prin căderea sistemului de comunicare dintre arbitrii VAR și cei aflați pe teren și la lipsa conexiunii cu ecranul de la marginea terenului. De fapt, primul meci la care sistemul a dat de furcă celor implicați a fost chiar primul la care VAR a fost disponibil, respectiv Supercupa României. Încă de atunci au existat momente în care fluctuațiile de tensiune electrică au afectat funcționalitatea VAR, episoade care s-au repetat și în etapa de debut a Superligii.

La nici un meci nu s-au tras linii la ofsaid

Sistemul „nu a iertat” nici partida dintre FCSB și Universitatea Cluj, de duminică, atunci când, cu doar câteva minute înainte de start, fibra optică de la stadion a cedat. Soluția fost una de back-up, fiind trasă o nouă fibră optică, prin care să se asigure  conexiunea ecranului de la marginea terenului cu mașina VAR, ceea ce a însemnat că sistemul nu a fost funcțional 100% în prima repriză. Iar acest lucru s-a resfrânt asupra calității arbitrajului, centralul Marian Barbu făcând două gafe majore din acest motiv: nu l-a eliminat pe FCSB-istul Șerban după un fault dur și nu a acordat penalty pentru bucureșteni la un henț clar în careu. Cum el nu a văzut fazele respective, iar în cască, din studioul VAR, i s-a spus că a luat decizii greșite, pentru a-și schimba decizia inițială Barbu ar fi trebuit să revadă fazele pe monitorul din stadion. Numai că acesta nu a funcționat din cauzele expuse, așa că centralul a trebuit să respecte protocolul VAR și să nu-și modifice decizia eronată.

O altă problemă a sistemului s-a arătat la fazele de ofsaid analizate, unde „liniile” care îți arată clar poziția de ”afară din joc” se văd doar în meciurile din alte campionate, căci la noi microbiștii le-au așteptat degeaba. Ba chiar unii arbiri spun că liniile de ofsaid nu au existat nici măcar în analiza lor internă, astfel încât s-a ajuns tot la libera apreciere, în vreme ce alții au spus că liniile erau vizibile, dar imaginea nu putea fi transferată și pe live-ul din transmisia TV. „Deși s-au făcut teste pe stadioane, situația este diferită la momentul meciului. Sunt arene unde infrastructura acestora cedează în condiții de solicitare maximă și nu se prezintă în cele mai bune condiții. Implementarea unui astfel de sistem reprezintă o provocare pentru toți cei implicați, atât pentru arbitrii, cât și pentru cei responsabili cu partea tehnică, operatorii video, tehnicienii VAR sau personalul de la stadioane. E nevoie de timp pentru a se regla toate problemele ce pot apărea. Astfel de situații au fost prezente și în alte campionate, la începutul implementării sistemului VAR”, se arată într-un comunicat al Federației Române de Fotbal, în care s-a menționat programarea unei ședințe de analiză față de defecțiunile sistemului, astfel încât să poată fi corectate.

Oficialii echipelor de fotbal n-au fost, însă, la fel de răbdători. Spre exemplu, Adrian Mihalcea, antrenorul celor de la Chindia Târgoviște, a criticat funcționalitatea VAR. „Ar trebui să ne ajute, dar văd că încă sunt probleme. Este o variantă ieftină a VAR-ului la noi”, a comentat tehnicianul despre sistemul a cărui investiție se ridică la aproximativ două milioane de euro.

Firma care a importat echipamentul ironizează cluburile

Chiar dacă toată lumea vede că lucrurile nu funcționează, firma care a importat echipamentul în România spune că așa e la început și că reprezentanții cluburilor să nu mai critice sistemul, pentru că așa a fost cam peste tot la început. Deși în niciunul dintre multele campionate europene transmise pe posturile de televiziune de la noi nu s-a întâmplat să nu meargă VAR-ul în prima etapă... 

Conform news.ro, referitor la declaraţiile apărute în ultimele zile despre tehnologia VAR folosită în Superliga, EAD, deţinătorul drepturilor comerciale şi TV ale Superligii şi furnizorul echipamentelor şi maşinilor VAR folosite la Liga 1, face următoarele precizări:

- Tehnologia folosită nu este cea mai ieftină, aşa cum a declarat domnul Mihalcea, antrenorul echipei Chindia Târgovişte, după meciul desfăşurat în 18 iulie, la Botoşani.

- Tehnologia folosita în Liga 1 este Xeebra, de la EVS.- Această tehnologie a fost aprobată şi validată de FIFA. De altfel DOAR tehnologiile aprobate de FIFA pot fi folosite în operarea VAR.

- Tehnologia EVS este cea mai folosită tehnologie, în acest moment, pentru VAR, la nivel global.

- Tehnologia EVS este, după analiza celorlalte tehnologii, a doua cea mai scumpă tehnologie pentru operarea VAR.

EAD reaminteşte că a cumpărat maşinile şi echipamentele pentru operarea VAR.

”Mulţumim cluburilor, anticipat, dacă reprezentaţii lor nu vor mai comenta pe subiecte despre care nu s-au informat sau pe care nu le stăpânesc suficient de bine. Astfel de declaraţii nu fac decât să afecteze imaginea competiţiei, a cluburilor, a LPF şi a EAD”, conchide EAD în comunicatul trimis către news.ro.

  Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net