Rusescu, destinaţie de golgheter

Ultima actualizare:

Din ediţia 2002 - 2003 şi până în prezent s-au scurs zece sezoane. Fiecare a oferit câte un golgheter, însă nu toţi au avut un salt în cariera, ci doar financiar.

Câteva exemple: Ianis Zicu a semnat cu TSKA Sofia, fotbalul bulgar fiind inferior celui autohton, Andrei Cristea a lăsat Dinamo pentru liga a doua germană, alegând Karlsruher, iar Dănciulescu a ajuns la Shandong Luneng, acum mulţi ani când în fotbalul asiatic nu existau nici banii şi nici vedetele din ziua de azi.

Ca o comparaţie, Sevilla este una dintre cele mai bune echipe iberice, aşa cum a descris-o Gică Craioveanu, cel care a jucat mulţi ani în Spania, iar CV-ul roş-albilor e impresionant: Cupa UEFA, campionatul, Cupa Regelui sau Supercupa Europei fiind printre trofeele cucerite.

Dintre toţi golgheterii, Andrei Cristea pare a fi cel mai ghinionist. A plecat de la Dinamo la Karlsruher, în liga a doua germană, şi chiar dacă şi-a salvat echipa de la retrogradarea în al treilea eşalon, nemţii nu au vrut să-i mai prelungească acordul. S-a întors la roş-albi, dar şi-a pierdut locul de titular.

Unde au ajuns golgheterii din Liga I:

2012/13 -  Raul Rusescu-  Sevilla (Spania)2011/12-  Wesley-  Al Hilal (Arabia Saudită)2010/110- Ianis Zicu-  TSKA Sofia (Bulgaria)2009/10- Andrei Cristea -Karlsruher (Liga a 2-a)2008/09 -Florin Costea a continuat la "U" Craiova2008/09- Gigel Bucur Kuban Krasnodar (Liga a 2-a)2007/08- Ionel Dănciulescu a continuat la Dinamo2006/07- Claudiu Niculescu MSV Duisburg (Germania)2005/06- Ionuţ Mazilu Rapid2004/05- Claudiu Niculescu a continuat la Dinamo2004/05- Gigel Bucur Poli Timişoara2003/04- Ionel Dănciulescu Shandong Luneng (China)2002/03- Claudiu Răducanu Espanyol Barcelona (Spania)

image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net