Sănătate cu «viruşi verzi»! O echipă de liga a treia e surpriza Cupei României

27 septembrie 2019
image
Jucătorii de la Sănătatea Cluj au eliminat Viitorul din Cupa României

Echipa de ligă a treia Sănătatea Cluj a produs şocul 16-imilor de Cupă, eliminând deţinătoarea trofeului, Viitorul.

Supranumiţi ,,viruşii verzi”, fotbaliştii de la Sănătatea s-au infiltrat încă o dată în fazele avansate ale Cupei României, repetând performanţa maximă realizată în urmă cu 12 ani, atunci când au fost eliminaţi în optimi.

La câteva luni după ce câştigat în premieră a doua competiţie internă, Viitorul lui Gică Hagi a trăit o umilinţă greu de digerat. Gaşca de tineri de perspectivă de la gruparea constănţeană s-a predat la Cluj-Napoca în 16-imile actualei ediţii a Cupei, contra unei formaţii de mijlocul clasamentului în liga a treia. Mai mult, puştii lui Hagi au fost învinşi (0-1) de o echipă de ,,old-boys”, alcătuită din jucători cu mare experienţă în Liga I, dar aflaţi pe final de carieră, unii apropiindu-se sau chiar depăşind vârsta de 40 de ani, aşa cum e atacantul Tilincă (trecut pe la CFR Cluj). Fundaşul Ionuţ Rada (37 de ani), cu două selecţii la naţională, şi fostul dinamovist Laurenţiu Rus (34 de ani) sunt alte nume cunoscute care au făcut un pas în spate la echipa ardeleană şi care au pus umărul la victoria surprinzătoare de pe ,,Cluj Arena”.

Parcursul Sănătăţii în competiţia KO nu e însă unul întâmplător, ,,viruşii verzi” concentrându-se în ultimii ani exclusiv pe Cupa României, fără a avea pretenţii de a promova în eşaloanele superioare ale fotbalului românesc. Astfel, începând din 2005, de când a promovat în divizia a treia, Sănătatea Cluj s-a menţinut fără întrerupere în această ligă. În schimb, a izbutit în şase ediţii ale Cupei să se califice cel puţin în 16-imi şi să se ia la trântă cu granzii din Liga I. La fel a fost şi în urmă cu doi ani, dar şi în 2011, când echipa patronată de Aurelian Ghişa a avut ocazia să întâlnească FCSB-ul lui Gigi Becali, care s-a impus fără probleme cu 6-1, respectiv 4-0. „Îmi doresc să jucăm din nou cu ei, să ne luăm revanşa”, a spus acum conducătorul clujenilor, în aşteptarea tragerii la sorţi a optimilor.

Jucătorii Sănătăţii Cluj au dat startul la petrecere încă din vestiar, unde au cântat şi au dansat pe mese, refrenul preferat fiind celebrul „Să vină banii la băieţi”. De asemenea, fiind fotbalişti care mai joacă doar de plăcere, „viruşii verzi” au primit verde să sărbătorească până în zori. „Ne place să bem, să sărbătorim, cu bere şi vin, clipa ce-o trăim”, a fost o altă scandare care a prefaţat probabil o noapte albă.

Performanţele Sănătăţii în Cupa României

Sezon        Faza atinsă     Rezultate

2007-2008  Optimi        1-0 cu UTA (16-imi), 0-4 cu Dinamo

2009-2010  16-imi         0-7 cu Poli Timişoara

2011-2012  16-imi         0-4 cu FCSB

2013-2014  16-imi         0-4 cu Dinamo

2017-2018  16-imi         1-6 cu FCSB

2019-2020  Optimi        1-0 cu Viitorul (16-imi)

cub bianca dragusanu gabi badalau animat gif
anca turcasiu jpg
BeFunky collage (19) jpg
BeFunky collage (18) jpg
bobonete jpg
bianca dragusanu gabi badalau jpeg
image
adevarul.ro
image
adevarul.ro
prima tv PNG
sepsi castigatoare cupa romaniei jpg
simona halep bucurie madrid jpg
fc voluntari jpg
image png
gigi becali jpg