Se încheie era Paskany la CFR?

Ultima actualizare:

    Arpad Paskany  a investit aproape  o sută de milioane €
Arpad Paskany a investit aproape o sută de milioane €

Fotbalul nu mai este atractiv din niciun punct de vedere. Nimeni nu mai poate să-şi facă imagine prin acest sport, ci te poţi doar expune mediatic şi, dacă ai probeleme cu legea, să ajungi să serveşti la un moment dat drept exemplu pentru funcţionarea justiţiei. Paskany a înţeles asta şi a spus stop.

Ce s-a întâmplat cu Gigi Becali şi cu oamenii din Dosarul Transferurilor l-a pus pe gânduri pe Arpad Paskany, el însuşi nefiind probabil vreo uşă de biserică. Sătul de publicitate, care tinde să devină negativă, acesta e decis să se retragă de la CFR Cluj. Presa locală din Ardeal dezvăluie că omul de afaceri e pe cale să cedeze clubul unor şeici arabi, cu care are legături de ceva vreme. Informaţia, dezminţită iniţial, a prins însă contur ieri când a ieşit la iveală faptul că Paskany şi-a cumpărat chiar o vilă de cinci milioane de euro în Dubai, unde ar dori să se stabilească cel puţin o perioadă.

Un argument în plus este şi strategia sa modestă implementată la CFR în ultimul timp. Practic, transferurile răsunătoare au luat locul unora low cost, antrenorii numiţi au devenit şi ei de mâna a doua şi totul şi însăşi apariţiile TV ale patronului pot fi numărate pe degete. Aceste indicii duc cu gândul la un abandon final.

A câştigat opt trofee în şapte ani

Arpad Paskany se poate mândri cu faptul că a obţinut în ultimii 10 ani mai mult decât alţii într-o viaţă. Practic, CFR Cluj, cu căpitanul Ricardo Cadu în teren, a devenit campioana României în 2008, 2010 şi 2012. A câştigat Cupa României în  2008, 2009 şi 2010 şi Supercupa României în 2009 şi 2010, adică un total de opt trofee întinse pe doar şapte ani. La toate acestea se adaugă trei participări în gupele Ligii Campionilor şi trei în grupele Ligii Europa.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
gratar mici
image
image
image
image
image
image
Andres Sfait (Facebook) jpg
Ovidiu Ionescu si Bernadette Szőcs (Facebook) jpg
CSU Craiova FCSB (Sportpictures) jpg
Universitatea Cluj Dinamo (Sportpictures) jpg
Parma (Facebook) jpg
CFR Cluj Rapid (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Real Madrid (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net