Steaua, ia-ţi gândul de la "Bizon"! Gnohere rămâne la Dinamo până în 2017

Steaua, ia-ţi gândul de la "Bizon"! Gnohere rămâne la Dinamo până în 2017

Ultima actualizare:

    Dinamo nu a luat pe Gnohere decât 250.000 de euro. Francezul de 28 de ani a ajuns în Ştefan cel Mare în 2015, în mandatul lui Mircea RednicFoto: Mediafax
Dinamo nu a luat pe Gnohere decât 250.000 de euro. Francezul de 28 de ani a ajuns în Ştefan cel Mare în 2015, în mandatul lui Mircea RednicFoto: Mediafax

Vicecampioana României a vândut masiv pe ultima sută de metri a perioadei de transferuri, dar Gigi Becali încearcă să şi întărească echipa pentru că vrea titlul. A pus ochii pe Harlem Gnohere, vârful lui Dinamo, auzind că acesta câştigă puţin peste 5.000 de euro pe lună în Ştefan cel Mare.

Francezul era tentat de o mutare pe salariu dublu, dar contractul său cu "câinii" e beton şi fotbalistul nu poate schimba echipa până în vara anului viitor. ”Gnohere are contract până pe data de 30 iunie 2017 și nu s-a pus în niciun moment problema să i se rezilieze contractul sau să plece la vreo echipă din România”, a declarat Dorin Irimia, purtătorul de cuvânt al clubului, pentru Digi Sport.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Kristina Liutova (Facebook WTA) jpg
Romania la Europenele de canotaj (FOTO Facebook) jpg
Rapid CFR Cluj (Sportpictures) jpg
franco baresi jpg
fcsb auda jpg
profimedia 1117760362 jpg
Romania, bronz la sabie (Facebook) jpg
Mirel Radoi (Instagram, Gaziantep) jpg
image
image