Steaua sacrifică meciul cu Botoşani

Ultima actualizare:

    Stanciu s-a accidentat în  meciul cu Trencin, din turul  doi preliminar al Ligii  Campionilor, şi de atunci nu  a mai putut fi folositFOTO: Sportpictures.eu
Stanciu s-a accidentat în meciul cu Trencin, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, şi de atunci nu a mai putut fi folositFOTO: Sportpictures.eu

Trupa lui Mirel Rădoi nu stă extraordinar nici în Liga I, unde a obţinut doar cinci puncte din nouă posibile, dar milioanele din Liga Campionilor sunt mult mai importante. Cu un lot şi aşa decimat de accidentări, antrenorul nu mai vrea să rişte nimic pentru returul de săptămâna viitoare şi va alinia la Botoşani un prim 11 experimental.

Gigi Becali nu a făcut suficiente transferuri de valoare în această pauză, astfel încât staff-ul tehnic al campioanei trebuie să managerieze exemplar un lot auster. Puţinii jucători decisivi trebuie protejaţi şi păstraţi pentru meciurile tari şi e clar că lupta pe două fronturi nu poate fi dusă în acest start de campionat cu aceleaşi arme.

Şi aşa, în doar câteva meciuri, a fost pierdut Nicuşor Stanciu, cu probleme musculare, iar cu căpitanul Fernando Varela e loterie, acesta riscând oricând să ajungă la cuţit pentru hernia inghinală netratată. Astfel, Mirel Rădoi nu vrea şi alte pierderi după partida de la Botoşani, astfel încât titulari ca Gregory Tade, Alex Chipciu sau Adi Popa, absolut necesari la Belgrad, nu vor intra sub nicio formă din primul minut. La fel se va întâmpla şi la mijlocul terenului cu Muniru şi Breveeld, dar şi în apărare, cu Alcenat, Papp şi Varela.

Varela şi Stanciu n-au făcut deplasarea

De asemenea, Niţă va intra în poartă în locul lui Cojocaru, aşa cum s-a întâmplat şi în partida cu CFR Cluj, de dinaintea turului cu Partizan. Se pare că Toşca e singurul titular care va începe cu Botoşaniul, acesta fiind sănătos tun şi nu neapărat indispensabil. În aceste condiţii, Steaua e obligată să alinieze un prim 11 cu Carp şi Rîpă, în apărare, Neagu, Tahar, Enceanu, Mihalcea şi Grădinaru la mijloc, în timp ce Tudorie va juca vârf împins.

„La ce lot avem e obligatoriu să odihnim din jucători pentru meciul cu Partizan. Nu ştim însă dacă putem să-i schimbăm la Botoşani chiar pe toţi. Vom vedea”, a declarat Mirel Rădoi după turul cu sârbii.

Având în vedere problemele Stelei, moldovenii pot spera în sfârşit că vor câştiga un meci împotriva roş-albaştrilor, lucru imposibil până acum. Campionii au câştigat toate cele patru întâlniri din trecut, în care Botoşani a marcat o singură dată. Botoşani – Steaua se va juca sâmbătă seară, de la ora 21.00, iar Partizan – Steaua, miercuri, de la 21.45.

Becali vrea un adversar de pe lista lui Chelsea

Gigi Becali vrea  iar jucători de la  adversari
Gigi Becali vrea iar jucători de la adversari

Steaua adoptă mai nou şi în Liga Campionilor strategia din Liga I, conform căreia îşi doreşte jucători de la echipele adverse chiar înaintea unor meciuri directe. S-a întâmplat asta cu Trencin, iar acum, roş-albaştrii declară că sunt interesaţi şi de puştiul de 19 ani al lui Partizan, Andrija Zivkovic. Ce nu ştie Gigi Becali este faptul că mijlocaşul costă patru milioane de euro şi e dorit de Valencia, Sevilla şi Chelsea.

În ceea ce priveşte returul cu Partizan, patronul Stelei a declarat în mai multe rânduri că acesta e o simplă formalitate. „Suntem calificaţi în proporţie de 80 la sută. Eu astea cred că sunt şansele. Era mai greu dacă nu vedeam despre ce e vorba, dar acum am văzut. În meciul retur, nici în 2000 de ani nu ne vor mai da gol”, declara Becali la finalul meciului tur.

Steaua în turul cu Partizan

Cojocaru – Alcenat, Papp, Varela, Toșca – Muniru, Breeveld – Ad. Popa, Hamroun, Chipciu – Tade.

Steaua la Botoşani

Niță – Râpă, Carp, Toșca, Guilherme – Neagu, Tahar – Grădinaru, Mihalcea, Enceanu – Tudorie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
simona halep facebook jpg
nadia comaneci gettyimages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net