Surprize în Cupa României: rezultate neașteptate, în prima etapă a grupelor

Surpriza zilei de marți, în care s-au inaugurat grupele din Cupa României, a fost remiza dintre liderul eșalonului al treilea, CSM Alexandria și echipa ocupantă a primului loc din Superliga României, Farul Constanța. Duelul celor două echipe s-a încheiat 2-2, pentru gruparea lui Gică Hagi înscriind o dublă Gabriel Torje ('8, '58).

Liderul din eșalonul trei, Alexandria, egala liderului Superligii, Farul (FOTO: Sportpictures)
Liderul din eșalonul trei, Alexandria, egala liderului Superligii, Farul (FOTO: Sportpictures)

Cel supranumit „Regele” n-a primit tocmai bine rezultatul, reclamând inegalități în abordarea competiției: „Rapidul joacă meci acasă, noi mergem 400 de kilometri. Pentru unii ceva, pentru alții altceva. Am venit la meci, n-am văzut copii de mingi. E Cupa României, oficial și n-am văzut copii de mingi. Dacă avem pretenții, trebuie să avem pretenții, dar nu se poate așa ceva. Să nu existe copii de mingi. După aceea, ce s-a văzut și pe teren. Scuzați-mă. Penalti foarte clar, dacă ăla nu e penalti, atunci... Gol valabil prima repriză, la fel, ofsaid. Asta e, mergem înainte”. 

Dinamo îi ia un punct Craiovei lui Mititelu

Echilibrată a fost și partida dintre divizionara secundă Dinamo și FCU Craiova 1948, încheiată cu o remiză „albă”. „Cred în continuare în echipă și în jucători. Avem jucători de valoare certă. Sunt ferm convins că timpul o să confirme cele spuse de mine. Traversăm o perioadă nefastă ca urmare a unui cumul de factori. Voi explica publicului într-o zi, acum nu este momentul. Oricum, nu mai trageți în jucători! Ei au cea mai mică vină”, a fost reacția finațatorului echipei din Oltenia, Adrian Mititelu. 

De cealaltă parte, ocupantul băncii tehnice alb-roșie, Ovidiu Burcă s-a arătat mulțumit: „Pentru mine a fost un prilej extraordinar să folosesc jucătorii pe care nu i-am putut folosi la fel de mult în campionat. Sunt jucători care se antrenează extraordinar de bine. Suntem pe două fronturi, știm foarte bine de unde am plecat și unde vrem să ajungem, dar trebuie să fim realiști. Am făcut un meci bun, solid, eram sigur că așa se va întâmpla”.

Rapid, victorie categorică în Cupa României 

Cel mai categoric scor l-a înregistrat, însă, Rapid - giuleștenii au învins-o pe echipa din Liga a II-a CSC Dumbrăvița cu 4-1. La „recitalul” de goluri al grupării lui Adrian Mutu s-au înscris Alexandru Albu ('34, '52), Xian Emmers ('58) și Jakub Vojtuš ('76).

„N-aș putea spune că a fost complicat startul, am început bine 10 minute, iar când am văzut că nu e așa greu, ne gândeam la meciul cu Farul. Am și ratat foarte multe ocazii, în prima repriză, câteva incredibile, dar în a doua repriză am rezolvat meciul. Diferența cred că e normală. Trebuie să uităm acum meciul ăsta și să ne gândim la Farul.

Am văzut echipa Farului, din Cupă, Hagi a folosit o echipă de tineri, e problema lor. Rezultatul lor e surprinzător într-adevăr, te așteptai ca Farul să câștige. Dar puteam și noi să o pățim, în seara asta, dacă nu tratam serios meciul. Cupa are aceeași importanță pentru mine, e unul dintre obiective și sper să îl îndeplinesc”, a punctat Adrian Mutu.

Clasamentul Grupei C din Cupa României

1. Rapid: 3p;
2. Farul Constanța: 1p;
3. CSM Alexandria: 1p;
4. Universitatea Cluj: 0p (încă niciun meci disputat);
5. CFR Cluj: 0p (încă niciun meci disputat);
6. CSC Dumbrăvița: 1p.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net