«U» Cluj - CFR se rejoacă
Şefii LPF şi FRF caută soluţii privind data de disputare a partidei. Ca variante sunt zilele de joi, 17 mai, cele două echipe având meciuri sâmbătă şi marţi, sau vineri, 18 mai, între etapa 33 şi 34 pentru a nu influenţa derularea programului oficial. Reluarea derby-ului trebuie să aibă loc până la finala Cupei României, înfruntare ce va avea loc la data de 23 mai.
Tot scandalul de la Cluj a început în minutul 27 al jocului. Cadu a marcat din penalty, s-a dus la galeria Universităţii, i-a provocat pe fani, iar portarul "studenţilor", Mircea Bornescu, i-a aplicat o corecţie fizică.
Totul s-a transformat într-o încăierare generală, ce a continuat şi la vestiare, unde Cadu a fost lovit şi de un suporter şi un masor al Universităţii, iar arbitrul Alexandru Tudor a decis oprirea meciului. Ieri, protagoniştii, printre care şi Bornescu, au fost chemaţi la sediul LPF, iar observatorul jocului, Gheorghe Nedelescu, şi supervizorul Alexandru Boc au participat prin videoconferinţă.
După "audieri" şi 5 ore de dezbateri s-a făcut anunţul. "În ceea ce priveşte meciul "U" Cluj - CFR Cluj s-a luat următoarea decizie: în baza Legii 7 din legile jocului, coroborată cu articolul 123 din Regulamentul Disciplinar se decide rejucarea din minutul 1 a partidei Universitatea Cluj - CFR Cluj, întreruptă la data de 8 mai 2012, în minutul 24, la o dată care va fi decisă de departamentul de competiţii al LPF. Hotărârea poate fi atacată la Comisia de Recurs în termen regulamentar (n.r. - cinci zile de la comunicare)", a declarat preşedintele Comisiei de Disciplină, Valentin Epure.
Cei doi adversari de la care a pornit tot scandalul, căpitanul CFR-ului, Ricardo Cadu, şi portarul "studenţilor", Mircea Bornescu, pot fi din nou faţă în faţă atunci când se va rejuca meciul. Ambii au primit câte două etape de suspendare, care până la stabilirea jocului se vor consuma.
Ce spun cei de la «U» Cluj
"Îmi pare rău de reacţia pe care am avut-o, dar sunt convins că dacă nu reacţionam lucrurile degenerau şi era mult mai rău pentru cei de la CFR pentru că exista şi riscul ca suporterii să sară în teren. Eu ce am făcut în afara faptului că l-am împins pe Cadu? Nu i-am cerut scuze lui Cadu pentru că nu am de ce. El ar trebui să le ceară scuze oamenilor din tribune" Mircea Bornescu, portar
"E o decizie corectă. De câteva zile am spus că ar trebui să se rejoace meciul, indiferent din ce minut, 1 sau 27, el trebuie să se termine pe teren. Liga a decis să se joace din minutul 1. Sper să jucăm cele 90 de minute împotriva CFR-ului. Aş prefera arbitrii străini, dar nu am nimic împotrivă să fie din nou Tudor la centru." Claudiu Niculescu, antrenor
Ce spun cei de la CFR Cluj
"E în afara regulamentului, sunt curios prin ce paragraf e posibil să argumenteze. Când un oficial al unei echipe loveşte o persoană oficială, atunci echipa lui pierde cu 3-0. Aşa s-a întâmplat şi la Ploieşti sau în cazul Bricheta. Există un curent împotriva noastră, nu vor să luăm campionatul. După ce vor da motivarea, abia atunci vom putea contesta decizia." Iuliu Mureşan, preşedinte
"Dacă se va constata că decizia LPF nu respectă legislaţia, vom contesta hotărârea la Comisia de Recurs, iar dacă va fi cazul o vom face şi la TAS. Nu putem juca 4 meciuri în 7 zile. Singura variantă e să ducă finalul campionatului pe miercuri, 23 mai, şi să jucăm sâmbătă sau duminică, dacă amână etapa de atunci." Arpad Paszkany, finanţator