Voluntari, «satelitul» din Ghencea
Cei de la Voluntari se află de câteva zile în cantonamentul din Turcia şi de ieri sunt “supravegheaţi” de preşedintele Dumitru Dragomir. Fostul şef al LPF a anunţat că lotul se va întări, jucătorii urmând să vină tot dinspre Steaua. Alcenat, Breeveld şi Tudorie sunt doriţi şi ei sub comanda lui Ionel Ganea.
În prezent, Chitoşcă, Popadiuc şi Ştefănescu sunt la formaţia din Ilfov, iar Alcenat, Breeveld şi Tudorie se pregătesc şi ei să îmbrace tricoul penultimei clasate în Liga I. “În stagiul nostru din Turcia se vor alătura şi cei trei pe care i-am luat deja, dar vreau să vorbesc cu Reghecampf să-mi mai dea nişte jucători. Nu ştiu deocamdată exact, trebuie să mă consult şi cu Ionel Ganea. Sunt un conducător modern, chiar dacă par un pic cam prăfuit”, a spus Dumitru Dragomir. Din câte se pare, ţintele lui Dragomir sunt Alcenat, Breeveld şi Tudorie. Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, este de acord cu mutarea, singura sa condiţie fiind ca ilfovenii să le suporte salariile. Astfel, în curând, “Ganezul” va avea în lot şapte stelişti, socotindu-l şi pe Robert Vîlceanu, cel care a făcut pasul dinspre Ghencea spre Voluntari încă din vara trecută. Fotbaliştii implicaţi, cu excepţia lui Vîlceanu, nu vor juca în partida contra Stelei pentru a nu exista dubii în privinţa corectitudinii jocului. “Nu vreau să se spună că ei ne-au dat meciul”, a explicat Gigi Becali.
Mai au trei meciuri amicale
Fotbaliştii pregătiţi de Ionel Ganea au un program draconic în cantonamentul din Turcia. Pe lângă cele două antrenamente zilnice, cei de la Voluntari au o serie de meciuri cu adversari destul de puternici. În primul meci de pregătire au pierdut cu 1-0 în faţa ungurilor de la Szombathelyi Haladas, locul şase în prima ligă maghiară. Pentru fotbaliştii lui Ganea urmează întâlnirile cu Jagodia, din Serbia, la 1 februarie, Saburtalo, din Georgia, două zile mai târziu şi cu muntenegrenii de la Rudar, la 4 februarie.