Arabia Saudită, pregătită să organizeze Campionatul Mondial de fotbal din 2034

Arabia Saudită este gata, în mod oficial, pentru Campionatul Mondial de fotbal din 2034, în vederea căruia este singura candidată, notează presa internațională.

Arabia Saudită are toate șansele să găzduiască CM2034 (FOTO: Getty Images)
Arabia Saudită are toate șansele să găzduiască CM2034 (FOTO: Getty Images)

În contextul dat, Federaţia de Fotbal din Arabia Saudită (SAFF) a prezentat logo-ul și sloganul candidaturii sale, „Growing. Together.”, poza aleasă reprezentând panglici multicolore întrepătrunse, care desenează cifrele trei şi patru şi sunt decorate cu „imagini fotbalistice şi simboluri culturale”, potrivit unui comunicat emis de SAFF.
Această candidatură „a fost posibilă doar datorită transformării rapide a ţării”, a declarat preşedintele federaţiei, Yasser Al Misehal. Candidatura cu pricina face parte din politica de influenţă prin sport a Arabiei Saudite, care se înscrie în vastul proiect „Vision 2030”, condus de Mohammed Ben Salman, prinţul moştenitor al Arabiei Saudite.

Singura candidată oficială a competiției din 2034

Arabia Saudită este singura candidată la organizarea Cupei Mondiale din 2034, după ce cvartetul format din Argentina-Uruguay-Paraguay-Chile s-a retras. Primele trei ţări vor găzdui fiecare câte un meci la Cupa Mondială din 2030, co-organizată de Spania, Portugalia şi Maroc. Australia şi-a retras, de asemenea, candidatura pentru 2034, la finele lunii octombrie. Ţara gazdă a Cupei Mondiale din 2034 urmează să fie anunţată, oficial, la sfârşitul anului 2024. Astfel, ar fi pentru a doua oară în istoria competiției, când aceasta se va desfășura în Golf, după ediția din iarna lui 2022, disputată în Qatar.
Arabia Saudită a făcut eforturi serioase pentru a găzdui evenimente sportive majore, în ultimii ani, organizând inclusiv o cursă de Formula 1, turnee de golf, iar în 2029 având în plan Jocurile Asiatice de Iarnă. Totodată, Cupa Mondială a Cluburilor va fi găzduită de Arabia Saudită în 2027, iar o serie de staruri ale fotbalului mondial, precum Cristiano Ronaldo și Karim Benzema, s-au transferat în fotbalul saudit. Pe de altă parte, însă, grupurile activiste susțin că această țară ar folosi sportul pentru a distrage atenția de la încălcarea drepturilor omului.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net