Cristiano Ronaldo are toate șansele să prindă 40 de ani în fotbalul mare

Omul care a dominat fotbalul mondial în ultimele două decenii, Cristiano Ronaldo, spune că nu este nici pe departe aproape de finele carierei sale. Ajuns la 37 de ani și revenit la Manchester United, atacantul își dorește să prindă cel puțin EURO2024 împreună cu naționala țării sale, Portugalia. 

Cristiano Ronaldo mai vrea cel puțin două turnee mari cu Portugalia (FOTO: EPA)
Cristiano Ronaldo mai vrea cel puțin două turnee mari cu Portugalia (FOTO: EPA)

„Parcursul meu încă nu s-a terminat. Va trebui să îl mai susţineţi pe Cris ceva timp. Vreau să fiu prezent la Cupa Mondială din 2022 şi la Campionatul European din 2024. Mă simt foarte motivat. Ambiţia mea este mare”, a declarat ibericul, pentru care prezența la Mondialul din Qatar ar fi al 10-lea turneu major. Cu niște cifre impresionante la echipa națională, unde a adunat 179 de apariții și 109 goluri, Cristiano Ronaldo a reușit să câștige alături de selecționata Portugaliei EURO 2016. 

În vara lui 2018, Cristiano Ronaldo a pus capăt unei lungi perioade petrecute pe „Santiago Bernabéu”, de aproape un deceniu, semnând cu Juventus, unde avea să rămână vreme de trei ani. Apoi, în vara lui 2021, a revenit în tricoul „diavolilor roșii”, unde înainte de Real Madrid petrecuse șase ani, trecând astfel în fotbalul mare. 

Descoperit de Bölöni, pe când avea 16 ani

De altfel, impunerea lui Cristiano Ronaldo la nivel înalt i se datorează lui Ladislau Bölöni, antrenorul român fiind cel care l-a promovat la echipa mare a lui Sporting Lisabona, pe când portughezul avea doar 16 ani. Între timp, cota sa de piață se ridică la 20 de milioane de euro potrivit Transfermarkt.

Înapoi în prezent, palmaresul lui Cristiano Ronaldo numără, printre altele, 19 titluri de golgheter în toate competițiile, 10 titluri de fotbalistul anului în Portugalia, șase titluri de cel mai bun jucător la nivel de cluburi, cinci Baloane de Aur, patru titluri de cel mai bun fotbalist din Europa, trei titluri în Premier League, trei Supercupe UEFA, două titluri în Primera División, tot atâtea în Serie A sau un titlu de campion european cu Portugalia.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Rafael Nadal si Toni Nadal (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
România Kosovo (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Nationala Romaniei (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net