Croația își adjudecă finala mică la CM 2022. Final de drum emoționant pentru Modrić

#CM Qatar 2022
Ultima actualizare:

Croația a câștigat finala mică de la Campionatul Mondial din Qatar, sâmbătă, după ce s-a impus în fața Marocului. Naționala lui Luka Modrić a reușit să-și adjudece meciul cu 2-1.

Croația a cucerit medalia de bronz la Campionatul Mondial (FOTO: Getty Images)
Croația a cucerit medalia de bronz la Campionatul Mondial (FOTO: Getty Images)

Partida a început în forță și niciuna dintre cele două echipe n-a așteptat prea mult timp, până să iasă la atac. Cei care „au spart gheața” au fost croații, Joško Gvardiol înscriind cu capul ('7), doar că abia dacă au trecut două minute, până la egalarea marocanilor, Achraf Dari punctând și el tot cu capul ('9). Golul decisiv avea să vină tot în prima repriză, când Mislav Oršić „a închis tabela” ('42), după ce mingea șutată de el a atins bara și a intrat în poartă, declarând că îl consideră cel mai important gol din cariera lui.

Ritmul de joc a scăzut în repriza secundă, croații cerând un penalti, după un fault al lui Sofyan Amrabat la Joško Gvardiol, după ce mijlocașul l-a agățat cu piciorul pe stoperul croat, însă jocul a fost lăsat să continue și tehnologia VAR nu a intervenit. 
Dincolo de tensiunea din teren, meciul a fost presărat și cu momente emoționante, atacantul Croației, Andrej Kramarić, văzându-se nevoit să părăsească meciul, după o oră de joc. Vârful s-a accidentat și a părăsit terenul în lacrimi, iar în locul său a fost trimis, în partea a doua a meciului, Nikola Vlašić ('61). 

„E o medalie de bronz, care se simte precum o medalie de aur”, a declarat selecționerul Croației, Zlatko Dalić. Prin victoria sa în fața Marocului, Croația bifează a doua medalie de bronz la u Campionat Mondial, după ce, în anul 1998, a învins Olanda, scor 2-1, în finala mică desfășurată în Franța. De data aceasta, a fost o medalie de bun augur pentru Luka Modrić, pentru care CM 2022 a fost ultima competiție de acest gen din cariera lui. Mijlocașul de 37 de ani a anunțat vestea chiar înainte de startul ediției din Qatar, având cifre impresionante la naționala sa: 162 de selecții și 23 de goluri. Programul și rezultatele de la CM Qatar 2022 sunt disponibile aici

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Top 3 beneficii de a instala automate de reciclare a ambalajelor daca ai un magazin jpg
image
image
image
image
image
image
Romania la ceremonia Jocurilor Olimpice (EPA) jpg
delegatia romaniei ceremonia deschidere jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Nadia Comaneci (Sportpictures) jpg
Radu Dragusin (Facebook) jpg
Corvinul Rijeka (Sportpictures) jpg
David Popovici (EPA) jpg
delegatie romania jocuri olimpice jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net