Florin Niță, cel mai bun jucător al nostru: „Am pierdut cu capul sus”

Ultima actualizare:

Florin Niță a fost „îngerul păzitor” al echipei României, în ciuda eșecului cu Belgia (scor 0-2). El a salvat cel puțin patru mingi clare de gol, astfel că dacă tricolorii nu au pierdut la un scor mai mare și dacă au rămas cu golaverajul pozitiv după două meciuri i se datorează în mare măsură.

Niță s-a luptat cu puternicii atacanți belgieni. FOTO: Sportpictures
Niță s-a luptat cu puternicii atacanți belgieni. FOTO: Sportpictures

La finalul partidei, el a declarat: „Ne-am luptat de la egal la egal cu un colos al fotbalului. Din păcate am pierdut în această seară, dar am pierdut cu capul în sus, pentru că ne-am luptat de la egal la egal cu ei.  Din păcate ăsta este fotbalul, au avut două ocazii şi au dat două goluri. Eu mi-am făcut treaba şi nimic mai mult. Asta e cel mai important pentru mine, să dau ce e mai bun din mine pe teren”, a declarat el la PRO TV.

Cel mai bine cotat jucător din lotul nostru, Radu Drăgușin, nu a fost foarte afectat de eșecul cu Belgia, știind că totul depinde de partida cu Slovacia.

„Am întâlnit un adversar de calibru, ştiam că au jucători care pot face diferenţa oricând. Am încredere în colegii mei în continuare. Nu cred că ne va dă moraliza acest rezultat. Suntem încă pe primul loc, avem şanse şi vom lupta în ultimul meci pentru totul sau nimic. Avem cele mai mari şanse să ne calificăm”, a declarat, la PRO TV, jucătorul celor de la Tottenham.

Căpitanul naționalei, Nicolae Stanciu, a spus că primirea golului în minutul 2 a demoralizat puțin echipa. „Noi am încercat să forţăm şi în prima repriză sau să începem tare, dar a venit golul lor chiar în minutul 2. Asta ne-a dat peste cap, nu este chiar uşor să revii după un gol luat în minutul 2. Dar cred eu că ne-am descurcat destul de bine. Aşteptăm meciul cu Slovacia”, a spus el, după meci, la PRO TV. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Madeleine a Suediei, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Aryna Sabalenka si Iga Swiatek (EPA) jpg
Leo Messi (EPA) jpg
Costel Galca (Sportpictures) jpg
Scoala de fotbal rapid   SOS Satele Copiilor jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Radu Dragusin (Getty Images) jpg
Dinamo FCSB (Sportpictures) jpg
ianis hagi facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net