Kane a salvat Anglia de la rușinea Mondialului. Britanicii au bătut Tunisia cu 2-1 în prelungiri
Cu Anglia - Tunisia s-a încheiat prima etapă a granzilor la Campionatul Mondial din Rusia 2018 și putem spune cu mâna pe inimă că niciuna n-a convins, chiar dacă marți se joacă și meciurile din grupa H.
Argentina, Brazilia, Spania, Portugalia și Germania nu au învins, iar Franța și Anglia au făcut-o foarte tras de păr, la limită, cu același scor, 2-1. Britanicii au cele mai puține scuze, însă, în fața lor stând o echipă africană care nu avea voie să le pună atâtea probleme jucătorilor de sute de milioane de euro antrenați de Gareth Southgate. Kane ne-a indus pe toți în eroare când a reușit să deschidă scorul încă din minutul 12 și să ne facă să credem că Anglia va fi excepția, dar a fost un foc de paie înșelător. Tunisienii au rebalansat jocul și chiar au egalat până la pauză din penalty după o cretinitate de fault în careu comis de Kyle Walker, fundașul lui Manchester City, unul dintre cei mai scumpi din lume pe postul său.
A doua repriză a fost o luptă ca la box, cu Anglia fugărind-o pe Tunisia prin ring 45 de minute pentru pumnul decisiv care a fost la un pas să nu vină. Vârful lui Tottenham a arătat însă de ce e unul dintre cei mai doriți din lume și a lovit în prelungiri pentru trei puncte mari care îi țin pe englezi lângă belgieni, favoriți să meargă braț la braț spre optimi. Lucrurile n-au arătat însă deloc bine pentru Sterling, Alli și compania, care trebuie să-și ridice mult nivelul dacă nu vor să se întoarcă din nou repede acasă de la un turneu final.