Messi, campion cu Inter Miami: recordul reușit de argentinian
Nici n-a ajuns bine și deja e campion cu Inter Miami - Lionel Messi a contribuit și el la câștigarea titului cu noua sa echipă. Dacă la finele timpului regulamentar de joc tabela arăta 1-1 în ultimul act cu Nashville SC, loviturile de departajare aveau să încline la 10-9.
Argentinianul și-a trecut numele în dreptul golului de 1-0 și a transformat inspirat unul dintre penaltiuri, iar prin trofeul câștigat a devenit unic în istorie, bifând un record - este primul fotbalist care ajunge la 44 de trofee cucerite, de-a lungul carierei sale.
„Campioni! Sunt foarte fericit că am obținut primul trofeu din istoria acestui club. Câștigarea lui a fost posibilă pentru că toți am muncit din greu și ne-am dedicat. Sper că ăsta este doar începutul. Hai, Inter Miami!”, a fost reacția lui Lionel Messi pe social media. Practic, campionul mondial l-a depășit pe brazilianul Dani Alves la numărul de trofee și, cel mai probabil, acesta din urmă nici nu mai poate recupera, dat fiind faptul că are probleme cu legea, aflându-se în închisoare.
Astfel, Lionel Messi și-a câștigat definitiv locul în istoria fotbalului, având și un impact covârșitor la Inter Miami, unde a marcat în total 10 goluri în cele șapte partide jucate pe parcursul Leagues Cup, fiind considerat cel mai bun fotbalist al echipei sale. Pe lângă trofeul câștigat cu echipa, Lionel Messi a mai primit și două trofee individuale, fiind declarat golgheterul competiției și desemnat cel mai bun jucător.
Dincolo de palmares, Lionel Messi rămâne iubit și pentru modestia și gesturile "de caracter" cu care și-a obișnuit publicul. Înainte de ceremonia de decernare a titlului, Lionel Messi, în prezent căpitan la Inter Miami, s-a dus la fundașul DeAndre Yedlin și i-a pus banderola pe braț - în contextul în care, până la sosirea argentinianului la echipă, acesta a fost căpitanul echipei. Dacă inițial DeAndre Yedlin a refuzat, Lionel Messi a insistat și i-a pus banderola pe braț, în cadrul ceremoniei au fost zăriți solidarizând ducând împreună trofeul, ridicându-l în aer amândoi în același timp, în uralele publicului.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!