Protestele din Franța schimbă fotbalul: decizia luată în Liga Europa
Liga Europa își schimbă programul, pe fondul protestelor care se desfășoară în Franța, în această perioadă și meciul din etapa cu numărul patru, care le aduce față în față pe Stade Rennais FC şi Olympiacos FC, de săptămâna viitoare, a fost devansat de la 5 noiembrie la 4 noiembrie, potrivit presei internaționale.

După amânarea meciului PSG-OL (2-0) din etapa a VIII-a a Ligue 1, de duminică, 25 octombrie, pentru luni, 26 octombrie, este rândul competiției europene să ia atitudine, pe fondul manifestașiilor care „zguduie” Franța și nu numai, de aproximativ o lună.
Ce a transmis forul european, pe fondul numeroaselor proteste din Franța
„UEFA a fost informată de către autorităţile franceze că acestea nu sunt în măsură să garanteze condiţiile de securitate necesare pentru meciul din Liga Europa dintre Stade Rennais FC (FRA) şi Olympiacos FC (Grecia), programat joi, 5 noiembrie, din cauza grevelor şi a manifestaţiilor prevăzute în acea zi în Franţa”, informează confederaţia europeană într-un comunicat, dat în această săptămână. Până acum, se aproximează că au ieșit în stradă sute de mii de oameni la manifestațiile luna octombrie, între timp existând un noul apel la proteste naționale, pe fondul unui climat social marcat de o tensiune ridicată în Franța. În timpul acestor proteste, au existat episoade violente și jafuri la numeroase magazine din orașele franceze.
Meciul de fotbal, care după reprogramare se va disputa, în cele din urmă, miercuri, 4 noiembrie, la ora locală 16.30, ca urmare a „consultărilor cu autorităţile şi cele două cluburi”, va conta pentru etapa a patra din competiție. După trei runde disputate, până acum, Rennes are două egaluri şi o victorie împotriva echipei OFI Creta, celălalt club grec angrenat în competiţie, aflându-se pe locul 13 în clasament, cu cinci puncte. Totodată, Olympiacos a înregistrat trei victorii şi ocupă provizoriu locul cinci, la egalitate de puncte, nouă, cu Benfica Lisabona.




































