Situație hilară la United: de ce nu au putut vinde tricouri cu „noul Haaland”
Manchester United a stârnit rumoare în rândul fanilor, printr-o situație mai puțin obișnuită: suporterii „diavolilor roșii” au reclamat faptul că, îndelungă vreme, nu au putut să-și achiziționeze tricou cu „perla” echipei, Rasmus Højlund, care este și cel mai scump transfer al verii pentru gruparea engleză, mutarea „Noului Haaland” ridicându-se la 70 de milioane de euro.
Cu toate că interesul oamenilor pentru a avea un tricou cu numele internaționalului danez a fost unul ridicat, susținătorii lui Manchester United au avut surpriză, iar clubul a întârziat comercializarea produselor pentru că nu dispunea de litera „ø”, notează presa engleză. Între timp, dar nu fără numeroase critici, gruparea de pe Old Trafford a rezolvat situația și tricourile sunt pe stoc.
Va juca pentru „diavolii roșii” până la cinci ani
Valoarea estimată, în acest moment, pentru fotbalistul nordic este de 45 de milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt. Atacantul danez a semnat pentru Manchester United, în luna august, acceptând provocarea de a da Serie A pe Premier League. Rasmus Højlund a semnat o înțelegere valabilă până în anul 2028, cu opțiune de prelungire pentru încă un an. Înapoi în timp, în tricoul Atalantei, atacantul danez a reușit sezonul trecut 10 goluri și 4 pase decisive.
„Nu este niciun secret că sunt fan al acestui mare club încă de când eram mic. Am visat să păşesc pe Old Trafford ca jucător al lui Manchester United”, au fost cuvintele jucătorului de 20 de ani, la prezentarea sa oficială în cadrul noii echipe. „L-am urmărit pe Cristiano Ronaldo, încă de când juca la Manchester United și inclusiv după ce s-a transferat la Real Madrid. Îl apreciez foarte mult. E idolul meu”, a spus cu altă ocazie Rasmus Højlund, care a mai jucat în Austria, pentru SK Sturm Graz, trecând și pe FC Copenhaga.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!