Ultimele informații din procesul morții lui Maradona: când va fi dat verdictul
Procesul despre moartea lui Diego Maradona este aproape de final, verdictul fiind de așteptat să se pronunțe la finele acestui an, pe 22 decembrie, potrivit anunțului instanței de joi, la finalul celor şase luni de audieri.

„Sper ca tatăl meu să primească dreptatea pe care o merită (...), la fel ca orice altă persoană”, a declarat fiica sa, Dalma Maradona, invitată să ia cuvântul, la finalul dezbaterilor. „Pe parcursul acestui proces, Gianinna (n.r. sora ei) şi cu mine am auzit lucruri îngrozitoare şi monstruozităţi la adresa noastră. Ştiam că asta se poate întâmpla, am încercat să trecem prin asta cât mai bine posibil”, a adăugat femeia.
Procesul s-a încheiat cu scurte declaraţii ale unor acuzaţi, unul dintre principalii acuzați, Leopoldo Luque, un neurochirurg considerat la acea vreme medicul de încredere şi „prietenul” lui Maradona, şi-a exprimat din nou regretul şi a reafirmat: „Sunt nevinovat”.
Acuzarea a cerut pedepse cu închisoarea între patru şi 12 ani pentru şase dintre acuzaţi, cea mai severă pedeapsă fiind cerută împotriva doctorului Luque.
Inculpaţii „s-au ascuns” fie în spatele specialităţii lor -psihiatri, psihologi, specialişti în dependenţe, care nu avea nicio legătură cu cauzele clinice ale decesului: o criză cardiorespiratorie însoţită de un edem pulmonar sau au invocat faptul că nu au avut un rol decizional în cadrul echipei medicale care l-a îngrijit pe Maradona, în ultimele săptămâni de viaţă.
Mai mulți oameni din domeniul medical, judecați dacă l-au ucis prin neglijență
Șapte membri ai unei echipe de profesionişti din domeniul medical (medic, psihiatru, psiholog, asistente) care l-au înconjurat pe Maradona au fost judecați, pe parcursul a 51 de ședințe, pentru a stabili dacă a existat o neglijenţă fatală, sau chiar conştientă, care a dus la moartea legendei fotbalului din Argentina sau dacă, dimpotrivă, moartea a fost rezultatul inevitabil al unui corp epuizat de excese şi dependenţe. Inculpaţii sunt judecaţi pentru „omucidere cu rea-intenţie”, adică neglijenţă comisă ştiind că ar putea duce la moarte.
Maradona a murit la vârsta de 60 de ani, pe 25 noiembrie 2020, din cauza unei crize cardiorespiratorii şi a unui edem pulmonar, în urma unei intervenţii neurochirurgicale fără complicaţii. Primul proces despre deces a fost clasat în mai 2025, după peste 20 de audieri şi 44 de martori care au depus mărturie, în mijlocul unui scandal: una dintre cele trei judecătoare participase, fără ştirea tuturor, la o miniserie documentară despre caz, în care a apărut şi ea.



































