Tu ştii să-ţi vopseşti corect părul alb?

Ultima actualizare:

    Află de la un hair stilist ce nevoi are acum podoaba ta capilară şi de ce trebuie să foloseşti două tipuri de vopsea
Află de la un hair stilist ce nevoi are acum podoaba ta capilară şi de ce trebuie să foloseşti două tipuri de vopsea

Ţi-au mai apărut câteva fire de păr alb? Semn de maturitate, am zice noi, şi e normal cu vârsta. Dar nu mulţi le consideră aşa şi caută prin toate mijloacele să le acopere prin vopsire.

Cătălina Asiza Borceanu, hair stilist în cadrul unui salon din Buzău, explică ce nevoi are acum părul tău şi cum trebuie să aplici corect vopseaua.

Când şi cât e normal să albim

În termeni medicali, albirea părului se numeşte caniţie şi, atunci când se face treptat, este un proces normal, natural. Melanina este pigmentul care dă culoare părului şi, cu cât este în cantitate mai mare, cu atât mai închis este firul de păr. În timp, cu vârsta, melanocitele produc tot mai puţin pigment până ce firul de păr devine alb. Statistic, se apreciază că în jurul vârstei de 50 de ani, aproximativ 50% din populaţie are deja peste 50% din firele de păr albe.

Cauzele albirii premature

Momentul începerii procesului de albire este dictat genetic, dar poate fi şi accelerat sau amânat de o serie de factori. Stresul, şocurile emoţionale puternice, precum şi anumite afecţiuni medicale (boli tiroidiene, deficienţa de vitamina B12 şi/sau acid folic, carenţele de cupru, anemia sau vitiligo) duc la albire prematură.

Din păcate, odată început, fenomenul de caniţie nu se va opri, ci se va dezvolta în timp. Nu s-a constatat o diferenţă dintre femei şi bărbaţi, în ceea ce priveşte albirea prematură.

Cu ce e diferit părul alb de cel pigmentat

Părul alb este poros, mai aspru, mai uscat şi mai fragil faţă de varianta lui pigmentată natural. De aceea, necesită o îngrijire mai atentă. „Trebuie să foloseşti produse mai hidratante, ca pentru părul uscat. Nu sunt suficiente şamponul, masca şi balsamul, trebuie să aplici şi produse care rămân pe păr, cum sunt uleiurile. De asemenea, odată cu albirea, părul devine mat, de aceea, dacă nu-l vopseşti, sunt necesare produse pentru strălucire”, spune hair stilistul Cătălina Asiza Borceanu.

De ce este nevoie de două tuburi de vopsea

Te-ai vopsit vreodată acasă cu o singură vopsea, aleasă în nuanţa preferată? Atunci cu siguranţă ai observat că la rădăcină, unde crescuse firul alb, nuanţa obţinută era mai deschisă decât pe lungimea părului, unde rămăsese pigment.

Vopseaua „prinde” diferit, de aceea este nevoie să recurgi la un mic artificiu: „Trebuie să combini vopseaua în nuanţa aleasă din catalog cu încă o vopsea-bază, din aceeaşi categorie de nuanţe, dar din gama naturală. Aceasta din urmă acoperă firul alb, iar prima îi dă nuanţa dorită. Spre exemplu, dacă îţi alegi o vopsea cu numărul 8/41, trebuie să o combini cu una 8/0. Proporţia produsului din gama naturală variază în funcţie de câte fire de păr albe ai: cu cât ai mai multe fire albe de acoperit, cu atât pui mai multă vopsea bază 0.  Fără ea, negrul iese albastru pe păr alb, roşu poate ieşi roz, iar blondul nu are deloc putere de acoperire”, explică specialistul din Buzău. Totuşi, lucrurile sunt chiar puţin mai complicate. Trebuie făcută o diferenţă între albul de la rădăcină şi lungimile care au deja pigment.

„Poţi să-ţi vopseşti doar rădăcina, o dată la trei săptămâni, sau şi lungimile. La rădăcină pui baza naturală combinată cu vopseaua-pigment, pe lungimi doar vopseaua-pigment.  Dacă ai pune şi pe lungimi o astfel de combinaţie (bază plus pigment), ar ieşi prea închis şi din nou s-ar vedea diferenţa”.

Sunt recomandate nuanţele deschise

Femeilor cu părul alb li se recomandă, pentru vopsire, nuanţele cât mai deschise (de blond, de şaten). În felul acesta, părul alb crescut la rădăcină nu iese atât de mult în evidenţă.

De la o anumită vârstă, oricum, nuanţele închise, de negru, înăspresc trăsăturile, scot în evidenţă cearcănele, ridurile şi imperfecţiunile pielii. „Totuşi, sunt persoane cărora le stă bine cu nuanţe închise, nu e neapărat o regulă”, ne linişteşte Cătălina Asiza.

Părul are nevoie de mai multă hidratare

Vârsta îşi pune amprenta nu doar asupra pielii, ci şi a părului. După vârsta de 40 de ani, el nu mai e la fel de strălucitor, de ondulat şi de sănătos ca înainte. Devine mai tern, îşi pierde din strălucire şi din elasticitate.”Unele femei îl au sticlos, mai aspru, dar în acelaşi timp fragil.

Este nevoie de hidratare şi de îngrijire suplimentare. Recomand masajul scalpului pentru că stimulează circulaţia sângelui şi producerea de sebum, folosirea de şampoane şi măşti hidratante, uleiuri pentru lungimi. Pentru femeile cu păr alb care nu se vopsesc, există şampoane care neutralizează îngălbenirea şi dau firului alb un aspect grizonat elegant”, spune hair stilistul.

Cât de mult contează alimentaţia

Stilul alimentar joacă un rol important în prevenirea sau încetinirea procesului de albire. Prin ajustarea dietei se poate creşte nivelul de melanină din organism. În acest sens, consumă multe fructe şi legume bogate în vitaminele A, B, magneziu, cupru sau iod. Poţi testa nivelul cuprului în sânge şi, dacă e scăzut, e bine să iei suplimente alimentare sau să mănânci mai multe cereale, ciuperci, linte, alune. Ficatul reprezintă una dintre cele mai bogate surse de cupru din alimentaţia noastră. De asemenea, redu stresul, apelând la remedii din plante cu efect relaxant, odihneşte-te maimult şi fă sport în aer liber.

Tunsorile scurte întineresc

Pentru că îşi schimbă şi nuanţa, şi structura, părul lung nu e indicat persoanelor trecute de prima tinereţe. Alege mai degrabă tunsori scurte, care dau o atitudine activă, dinamică, şi care întineresc. Arată mai sănătos şi e mai uşor de îngrijit.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Nicolae și Alina ai României colaj foto OK Magazine si Facebook jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
branza vaci istock jpg
zodii care au de platit o karma jpg
1 salata de boeuf jpg jpeg
horoscop solstitiul de iarna jpg
sarmale istock jpg
1731138870 index logo jpg
off road (1) jpg
importan a consultarii unui avocat specializat in drept civil i executari silite jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net