Sarmale de post cu soia, ciuperci şi orez
Pentru că am intrat în postul Paştelui, vă propunem o reţetă foarte populară şi anume sarmale de post cu soia, ciuperci şi orez. Chiar dacă nu au pic de carne, sunt extrem de gustoase. Veţi petrece aproape două ore în bucătărie, dar rezultatul va fi pe măsură. Spor la gătit!
- 2 căpăţâni de varză murată
- o cană orez
- 200 grame soia
- 350 grame ciuperci conservate(sau proaspete)
- 2 linguri pastă de tomate
- mărar
- pătrunjel
- 3 morcovi mari
- sare
- piper
- 2 linguri făină albă
- 5 cepe mari
- 200 grame roşii în suc propriu
- 2 linguri zarzavat
- Circa o cană ulei
Sarmale de post cu soia, ciuperci şi orez: MOD DE PREPARARE
Cum facem sarmale de post cu soia, ciuperci şi orez? Întâi de toate desfacem frunzele la varză şi le punem cam două ore în apă rece la desărat. Dacă folosiţi o oală de lut pentru a fierbe sarmalele umpleţi-o cu apă şi lăsaţi-o aşa cam 2 ore.
Într-o cratiţă punem nişte apă la fiert. Când dă în clocot, punem bucăţile de soia împreună cu un praf de sare şi un praf de piper. Când s-au umflat le scoatem pe o farfurie şi le lăsăm puţin să se răcorească, potrivit bucataras.ro. Când s-au răcorit le stoarcem de apă şi le dăm prin maşina de tocat.
Ciupercile le spălăm bine şi le tăiem cubuleţe mici. Curăţăm ceapa, o spălăm şi o tocăm. Morcovul îl curăţăm, îl spălăm şi îl dăm pe răzătoarea cu ochiuri mari. Roşiile le dăm cu tot cu sos prin maşina de tocat. Într-o cratiţă punem uleiul la încins. Adăugăm ceapa tocată şi o tragem circa 10 minute în ulei. Punem şi morcovul şi îl lăsăm şi pe acesta vreo 5 minute. La urmă adăugăm roşiile măcinate, pastă de roşii şi un praf de sare. Învârtim bine,mai lăsăm 2-3 minute pe foc şi închidem aragazul. Orezul îl spălăm în 2-3 ape.
Următorii paşi pentru reţeta sarmale de post cu soia, ciuperci şi orez. Într-un bol punem compoziţia de ceapă,orezul,ciupercile şi soia. Punem mărar şi pătrunjel şi cele două linguri de zarzavat. Amestecăm bine întreagă compoziţie, apoi condimentăm cu sare şi piper după gust, iar la urmă punem făină ca să se lege compoziţia. Frunzele de varză le scoatem de la desărat şi le stoarcem de apă. Le îndepărtăm cotoarele şi le tăiem bucăţi în funcţie de cât de mari facem sarmalele. Punem pe fiecare frunză câte puţină compoziţie, apoi rulăm sărmăluţele strâns.
În oală de lut punem pe fund frunze de varză. Presăram nişte mărar uscat apoi aşezăm sarmalele. Deasupra punem tot cu frunze de varză, apoi apă cât să acoperim sarmalele. Dăm oală acoperită în cuptor, îl aprindem şi la început lăsăm o temperatura mai micuţa. Apoi reglaţi o temperatura potrivită şi lăsaţi să fiarbă cam 3-4 ore (între timp mai gustaţi să vedeţi dacă sunt fierte). Când sunt gata închideţi focul cuptorului, deschideţi uşa şi le lăsaţi să se răcească acolo. Poftă bună!