Angelina Jolie şi-a «tras» iubit de 35 de ani
În sfârşit nu mai e tristă! Angelina Jolie a recăpătat zâmbetul ei seducător de când îl are în preajmă pe mult mai tânărul Ed Skrein. Actriţa l-a cunoscut pe noul ei iubit la turnarea unui film.
Deşi încă nu a finalizat divorţul de Brad Pitt (54 de ani), se zvoneşte că Angelina Jolie (43 de ani) şi-a “tras” deja un iubit. Alesul Angelinei ar fi actorul şi rapperul britanic Ed Skrein, de numai 35 de ani, susţine revista neo-zeelandeză “Woman’s Day”.
Ea s-ar fi apropiat de tinerel în timp ce turnează împreună pentru “Maleficent 2”. Filmările au început luna trecută la Londra. Angelina are atât de multă încredere în Ed, încât l-a prezentat celor 6 copii ai ei, Maddox, de 16 ani, Pax, de 14 ani, Zahara, de 13 ani, Shiloh, de 12 ani, şi gemenii Vivienne şi Knox, de 9 ani.
“Scânteia s-a aprins foarte repede între ei. Ştiu însă că este mult prea devreme ca să se gândească la viitor”, a spus un apropiat al divei. Angelina s-ar gândi totuşi cu seriozitate la relaţia cu Ed Skrein. O face să râdă şi se simte bine cu el. În plus, acesta se înţelege foarte bine cu Maddox, fiindcă au aceleaşi gusturi muzicale. Actriţa trece printr-o perioadă grea, din cauza luptei pentru custodia copiilor. De aceea vrea să ţină cât se poate la secret relaţia cu Ed. Deocamdată, Angelina are odraslele împreună cu ea în capitala britanică. Toţi cei 6 copii vin să o vadă în timp ce filmează. Diva a dat divorţ de Brad Pitt în septembrie 2016, după 2 ani de căsnicie şi 11 ani de viaţă comună. Angelina Jolie rămâne cu averea de 160 de milioane $ după divorţ, potrivit contractului prenupţial. Ed Skrein are în conturi 7 milioane $.