Sorin Bontea, dezvăluiri neștiute. De ce a vrut să renunțe la televiziune înainte de Masterchef: „Au fost mai multe...”

Sezonul cu numărul 9 al emisiunii Masterchef a ajuns la final, iar Sorin Bontea a vorbit despre revenirea sa în cadrul show-ului culinar. De asemenea, juratul a mai dezvăluit și faptul că s-a gândit să renunțe la televiziune, însă pasiunea pentru ceea ce face l-a determinat să își continue cariera în lumina reflectoarelor. 

sorin bontea instagram jpg

Sorin Bontea, în vârstă de 54 de ani se numără printre cei mai îndrăgiți bucătari chefi din România. Și-a dobândit popularitatea în urma show-urilor culinare pe care le-a jurizat, însă a stârnit simpatie în rândul publicului și prin intermediul personalității sale joviale. În cadrul unui interviu, acesta a mărturisit că sezonul 9 Masterchef nu a fost deloc unul ușor, dat fiind faptul că la un moment dat s-a retras din emisiune.

„Să știți că sezonul acesta MasterChef, după atât timp cât noi n-am mai făcut MasterChef, n-a fost ușor deloc. L-am început destul de greu, cu emoții, cu gânduri, cu tot felul de chestii prin cap. Începutul a fost destul de greuț, adică ca motorul Diesel, ne încălzim mai greu.

Încet, încet, ne-am dat seama ce e cu noi, ce trebuie să facem, nu mai suntem nici noi cei de acum 12-13 ani. Eu, unul, sunt mai indulgent, mai dăm circumstanțe atenuante, nu mai suntem răi. A fost un sezon bun, una peste alta, cu toate că se poate”, a declarat Sorin Bontea pentru Viva.

A vrut să renunțe la televiziune

La un moment dat, s-a gândit să renunțe la televiziune, însă și-a dat seama că nu poate să se retragă de pe micul ecran.

„Au fost mai multe, prin cap îți trec multe. E o experiență de viață, printre altele, așa cum este ea – și cu bune, și cu rele. Dar ne-am întors acasă, facem MasterChef, ne place ceea ce facem și o să facem și mai bine”, a mai dezvăluit cheful pentru sursa citată.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
BeFunky collage   2026 05 02T171024 422 jpg
David Beckham si Victoria Beckham sunt intr o forma fizica de exceptie, sursa Instagram jpg
ilinca vandici
dragos bucur 5 jpg
Ilie Nastase și Ioana, cinci ani de căsnicie
banner titi aur jpg
Cabral si Andreea, foto Instagram jpg
dan negru jpg
image
image