De ce își vinde Mara Bănică toate cele trei mașini?! „Mi-au zis să mai scad din preț!”

#Exclusiv Click!
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Mara Bănică a decis, recent, să renunțe la trei dintre mașinile familiei! Jurnalista nu a reușit, însă, să vândă până la acest moment decât unul dintre autovehicule, căci ține la preț.

Mara Bănică și soțul ei au decis să renunțe, anul acesta, la parcul auto pe care-l dețineau. Au scos la vânzare, recent, nu mai puțin de trei bolizi, dintre care unul decapotabil, mașina de burlac a soțului ei din Germania. 

Din păcate, jurnalista nu a reușit până la aceasta oră să vadă decât fosta ei mașină, un Mercedes Clasa G. Între timp, Mara și-a achiziționat un bolid nou, mult mai încăpător, tocmai bun pentru a plimba cu el întreaga familie. 

Mara ține la preț!  „Am dat una, mai am două! Mi-au zis să mai scad din bani!”

Cele trei mașini au fost scoase la vânzare pentru aceeași sumă: 65.000 de euro. Până la acest moment, numai Mercedes-ul Marei a avut succes și s-a dat ca pâinea caldă.

 „Am pus la vânzare trei mașini: Mercedes-ul meu Clasa G care s-a și dat și mai am un Audi Q8 și un Porche Boxter decapotabil. Toate le dau cu același preț, 65.000 de euro.

Acum, mi-au tot zis să mai scad din sumă. Eu mi-am luat un Range Rover nou, e cât o dubă așa de mare este, încape tot familionul în el, că ne-am înmulțit”, a declarat Mara Bănică, pentru Click!

 „Unde să te plimbi cu decapotabila cu doi copii, cărucior, cu șatra după tine?!”

Jurnalista l-a convins pe soțul ei să vândă și mașina de burlac, un Porche Boxter decapotabil de toată frumusețea, cu care acesta făcea furori pe vremea când era burlac. 

 „Ce să mai facă el acum cu decapotabila lui cu două locuri, de burlac?! Era adusă din Germania. 

Dar, acum noi mergem cu șatra după noi, cu doi copii, cu cărucior etc. Pentru ce-ți mai trebuie decapotabilă?! S-au dus vremurile alea”, a mai spus jurnalista, pentru Click!

Click! spune 

Mara Bănică (48 de ani) este o femeie împlinită pe plan personal. Jurnalista a devenit mamă pentru a doua oară, în februarie 2022, când a adus-o pe lume pe micuța Donca Maria, rodul dragostei dintre ea și noul ei soț.

 Jurnalista s-a căsătorit cu tatăl fetiței sale, dar niciodată nu a publicat vreo poză cu chipul lui, acesta nedorind să devină persoană publică. 

Despre soțul Marei Banica se știe că acesta ar conduce o multinațională în Germania, fiind mai mereu plecat. Mara și logodnicul ei s-au cununat religios, pe 15 iunie 2021. 

Jurnalista mai are un băiat, Dima, în vârstă de 14 ani, dintr-o relație anterioară.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Niole Kidman  foto   Profimedia jpg
conchita wurst foto reuters
Loredana Groza, foto Instagram  jpg
rares cojoc andreea popescu instagram jpg
De ce alege Cătălin Botezatu să meargă în Egipt, acolo unde a fost deja de peste 30 de ori
gabriela cristea (1) jpg
lady victoria hervey cannes 2026 gettyimages jpg
dino muradian instagram jpg
image
image