Adevărul despre starea de sănătate a lui Ștefan Hrușcă! Ce spune artistul
Ștefan Hrușcă și-a vizitat medicii de la Spitalul Municipal din București, iar vestea că el a intrat într-un spital s-a transformat într-o știre falsă privind starea de sănătate a interpretului.
După Marian Râlea, a venit rândul lui Ștefan Hrușcă să fie protagonistul unei știri false. În vreme ce anumite surse online anunțau că Ștefan Hrușcă s-ar afla la spital, ca o ironie, artistul repeta de zor pe scena din Piața Constituției.
Hrușcă a ținut să facă lumină în toată această poveste și a explicat ce a făcut la spital joi seară, subliniind că nu are nicio problemă de sănătate. ”Am fost să colind niște medici, vechi prieteni, cum ar fi doamna Silvia Nica. Cu această ocazie, ca de fiecare dată, doamna doctor mi-a verificat starea corzilor vocale. Totul este în regulă, prin urmare vă aștept vineri seară la Târgul de Crăciun din Piața Constituției de la orele 21.00, să colindăm împreună”, a declarat artistul.