Cum a devenit Mihai Petre star de telenovele dintr-un dansator

Ultima actualizare:
Denis Ștefan știe să călărească perfect și ar fi fost mai potrivit din acest punct de vedere pentru rolul din „Aniela”„
Denis Ștefan știe să călărească perfect și ar fi fost mai potrivit din acest punct de vedere pentru rolul din „Aniela”„

Dansator și coregraf, Mihai Petre (36 de ani) a devenit celebru datorită prezenței sale în juriile unor emisiuni de talente, precum „Dansez pentru tine” (PRO TV) și, mai nou „Ham Talent” (Antena 1). Puțină lume își mai amintește însă că a fost și actor, pentru o scurtă perioadă de timp...

În cartea sa „Două vieţi – Amintiri despre televiziune”, scenaristul Eugen Patriche (71 de ani) a povestit cum a ajuns Mihai Petre actor, peste noapte. După ce s-a consacrat ca juratul exigent și neprietenos, în cadrul emisiunii „Dansez pentru tine”, care a debutat în primăvara lui 2006 la PRO TV, lui Mihai Petre i s-a oferit ocazia de a-și interpreta propriul rol în serialul „Cu un pas înainte”, difuzat la același post tv în 2007. Apoi, în 2008, i s-a oferit un rol secundar, cel al lui Sergiu Neagu, în serialul „Îngeraşii”, iar în 2009 a primit primul rol de protagonist – Radu Vulturesco, în telenovela de epocă „Aniela”, ambele producții fiind difuzate de postul tv ACASĂ. Ultimul rol a fost cel din telenovela „Iubire și onoare” (2010-2011). Chiar dacă i s-au oferit aceste șanse, dansatorul nu a rămas fidel actoriei, ci a revenit la meseria de bază.

S-a iubit cu Adela Popescu în „Aniela”

„Mihai devenise celebru la «Dansez pentru tine» și era pe val. Nu știu ce intenții avea, dar părea că a venit la casting la întâmplare. Nici prin cap nu ne-a trecut că ar reprezenta o variantă pentru rolul de partener al Adelei! Și totuși... Acasă, soția mea, Lucia, mi-a sugerat să inventez un rol pentru vedeta pe care o admira și... așa a debutat Mihai ca actor. Dar personajul lui era dansator! Poate, dacă ar fi existat chimie între el și Adela, pe parcurs, puteam duce relația mai departe. Mai târziu l-am văzut cu uimire protagonist-amorez, alături tot de Adela, o îndrăzneală asupra căreia prefer să spun doar că a făcut parte din eșecul numit «Aniela»”, a povestit scenaristul în cartea sa „Două vieţi – Amintiri despre televiziune”.

I-a „furat” rolul lui Denis Ștefan


    Denis Ștefan știe să călărească perfect și ar fi fost mai potrivit din acest punct de vedere pentru rolul din „Aniela”„foto: arhiva personală
Denis Ștefan știe să călărească perfect și ar fi fost mai potrivit din acest punct de vedere pentru rolul din „Aniela”„foto: arhiva personală

La momentul respectiv, a ieșit un mare scandal din cauză că Mihai Petre a primit rolul personajului principal din „Aniela”. Se anunțase deja că partitura îi va aparține lui Denis Ștefan, dar producătorii s-au răzgândit în ultimul moment și i-au oferit rolul lui Mihai Petre. Ca să se încadreze cerințelor, dansatorul a trebuit să ia lecții de echitație și să învețe în timp record să călărească. Spre deosebire de Denis Ștefan care știe să călărească la perfecție, Mihai Petre a avut mari probleme la toate scenele în care trebuia să apară pe cal...

Alte dezvăluiri din culisele telenovelelor

Scenaristul Eugen Patriche a făcut mai multe dezvăluiri despre actorii cu care a lucrat. Tot el a relatat, în cartea sa, „Două vieţi - Amintiri despre televziune”, cu ce nonșalanță filma Nicoleta Luciu (35 de ani) scenele sexy și de amor și cât de dezinhibată se plimba pe platourile de filmare topless. În antiteză cu Luciu era, însă, Corina Dănilă (43 de ani), care a fost introdusă în distribuție cu forța și căreia i s-au tăiat toate scenele sexy, pentru că era „prea grăsuță” pentru astfel de cadre... Tot Eugen Patriche a dezvăluit și logodna secretă dintre Adela Popescu și primul ei iubit, Dan Bordeianu.

Uite cum dansează Mihai Petre cu soția lui, Elwira

Mihai Petre a început să danseze când avea doar 8 anișori, iar la 14 ani deja câștiga trofeul de campion național la dans sportiv. Cu toate acestea, a absolvit Facultatea de Știinte Politice și SNSPA și a devenit celebru în televiziune, unde a participat în mai multe show-uri tv (printre care „Dansez pentru tine” și „Românii au talent”). Partenera sa de viață, Elwira Duda, de origine poloneză, este și ea dansatoare. Cei doi au fost campioni ai României și finaliști în Cupa Europeană de Dans.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Jennifer Aniston și Matt LeBlanc GettyImages 1447109068 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
De la 102 kilograme CRBL a ajuns anul acesta la 88
banner tata denisa manelista png
banner Niculina Stoican png
banner nick radoi png
George Constantin
catherine o hara captura video jpg
banner Anca Turcasiu png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net