George Burcea și Viviana Sposub, primele declarații despre relație: "Noi pornim de la zero, fiecare vine cu trecutul său!"
George Burcea (32 de ani) și Viviana Sposub (23 de ani) au uimit pe toți cu noua lor relație! Cei doi au decis să nu se mai ascundă. S-au îndrăgostit la "Fermă" și au făcut totul public. Din păcate, în weekend cei doi îndrăgostiți au primit o veste neplăcută: au fost depistați pozitiv cu Covid-19.
George Burcea și Viviana Sposub au vorbit despre ce simptome au avut, cum se simt acum, dar și despre povestea lor de dragoste, în emisiunea "Vorbește lumea".
”Am descoperit, din greșeală, că sunt infectat. Duminică spre luni am avut o durere de cap destul de mare, pe care am pus-o pe fondul oboselii. M-a ținut o zi, după care nu am avut nimic.”, a declarat George Burcea.
Viviana Sposub și George Burcea, în izolare împreună timp de 14 zile
După ce a aflat că actorul a fost confirmat pozitiv, Viviana Sposub nu a mai stat pe gânduri și s-a testat și ea: ”Imediat după ce am aflat rezultatul lui George, mi-am făcut și eu testul, pentru că noi am cam petrecut timpul împreună. Important este că suntem bine, deocamdată nu avem simptome, stăm izolați, ne-am anunțat familiile.” George și Viviana au decis să se izoleze împreună timp de 14 zile, pentru a nu își pune în pericol apropiații.
”Noi nu locuim împreună, dar eu stau în apartament cu nașul celui de-al doilea copil și am decis să nu riscăm să-l infectăm!”, a declarat George. Iar Viviana a completat: ”Mi-e teamă că nu am stat în viața mea două săptămâni, legate, cu un bărbat!”
Despre relația lor, George Burcea a vrut să fie scurt: ”Noi credem că toată lumea ne iubește.Mă bucur de ceea ce mi se întâmplă și vreau să trăiesc prezentul”. Viviana a recunoscut că mama ei este cea care citește tot ce apare în presă despre ei: ”Ne ține mama la curent. Mama e fericită că eu sunt fericită și, cu siguranță, îl apreciază foarte mult pe George. Noi pornim de la zero, fiecare vine cu trecutul său. Și alegem să ne bucurăm de prezent.”
Andreea Bălan are și ea iubit nou
Andreea Bălana anunțat că vrea să se despartă de tatăl celor două fetițe ale ei a apărut în februarie 2020. Anul trecut, în septembrie, artista și George Burcea făceau cununia religioasă.
"Eu am început să-i reproșez în decembrie lucruri de când și-a schimbat comportamentul. Nu pot să dau detalii foarte multe despre conversațiile noastre, pentru că vreau să protejez copiii. Nu mai era la fel de drăgăstos, afectuos și când l-am întrebat ce are mi-a spus niste lucruri care m-au durut. Mi-a spus în vacanță, în decembrie, că nu mai are sentimente pentru mine, dar nu am crezut. George a fost invidios pe succesul meu, dar probabil firea mea l-a făcut să creadă că mă interesează doar cariera", a declarat Andreea Bălan în emisiunea lui Dan Capatos, de la Antena 1, la acea vreme. Artista și-a văzut la rândul ei de viață. Andreea Bălan este în prezent într-o relație cu Tiberiu Argint, fratele vedetei TVR Sonia Argint,