Ultimii opt ani din viața lui Florian Pittiș. Cine a fost iubirea vieții lui

Ultima actualizare:

    Florian Pittiș ne-a părăsit discret, la 5 august 2007, la 63 de aniFOTO: adevarul.ro
Florian Pittiș ne-a părăsit discret, la 5 august 2007, la 63 de aniFOTO: adevarul.ro

Ne este dor de Florian Pittiș, de vocea lui, de muzica lui și de prezența lui pe scena de la Bulandra. Ne-a părăsit acum 11 ani, dar și tinerii care nu l-au cunoscut spun mândri ”Nu contează cât de lung am părul/ Important e cât de mult gândesc”, deviza de viață a lui Moțu Pittiș.

Florian Pittiș ne-a părăsit discret, la 5 august 2007, la 63 de ani. A impus medicilor să nu dezvăluie amănunte despre starea sănătății sale. Boala care l-a doborât, cancer de prostată, era diagnosticată de peste un an, iar Florian Pittiș a urmat toate tratamentele prescrise.

A avut mult de tras din cauza curajoaselor lui spectacole despre muzica tănără, spectacole adesea interzise. Avusese de suferit şi din cauza nonconformismului lui.


    Florian Pittiș a avut de suferit din cauza nonconformismului lui. A purtat mereu păr lung.
Florian Pittiș a avut de suferit din cauza nonconformismului lui. A purtat mereu păr lung.

A purtat mai mereu păr lung. Povestea că era chemat des la organele de partid, cele care cenzurau şi muştruluiau artiştii. Florian Pittiş spune că, de cum intra în sala cu activişti de partid, nici nu închidea ușa şi turuia: "Bună ziua, eu nu mă tund!". Dregătorii de partid rămăneau cu gura căscată de curajul lui.

Moțu Pittiș, cum este alintat de toată lumea chiar și astăzi, la 11 ani de la dispariție, a fost unul dintre cei mai îndrăgiți actori de teatru, dar și regizor, traducător, interpret de muzică folk și realizator de emisiuni radio. O voce inconfundabilă, când suavă, când puternică, pătrunzătoare. Cei care au urmărit ”Teleenciclopedia”, la TVR, își amintesc de timbrul său unic. A scris și textele pentru unele din cântecele Andei Călugăreanu, pentru Mircea Vintilă, Sorin Chifiriuc. A fost mason, cu gradul ultim 33 și purtător de cuvânt al Marii Loje Naționale din România. Din acest motiv a fost îngropat cu onoruri masonice.

La Teatrul Bulandra a lucrat cu cei mai mari regizorii ai vremii, a tradus și regizat piese de teatru. A făcut un trio de mare succes cu Anda Călugăreanu și Dan Tufaru. Mai târziu, a fost atras de muzica folk și a cântat în Cenaclul Flacăra. În 1992, a întemeiat formația ”Pasărea Colibri”, împreună cu Mircea Baniciu, Mircea Vintilă și Vladi Cnejevici.

Florian Pittiș a tradus în limba română cântecele lui Bob Dylan: ”Va veni iar o ploaie grea”, ”Sfârșitul nu-i aici”, ”Toți suntem puțin luați”, ”Oameni buni”.

Marea iubire a lui Florian Pittiș

S-a căsătorit târziu, la 56 de ani (12 martie 1999), cu Anda Niculina, de ”40 și ceva de ani”, educatoare.


    Florian Pittiș a fost căsătorit ultimii opt ani din viață cu AndaFOTO: adevarul.ro
Florian Pittiș a fost căsătorit ultimii opt ani din viață cu AndaFOTO: adevarul.ro

Soțul ei, folkistul Nicu Vladimir, decedase și era văduvă. Căsătoria lui Florian Pittiș cu Anda a durat doar opt ani, până la decesul artistului. ”Când l-am cunoscut pe Florian, când l-am întâlnit prima dată în viață, nu m-a impresionat deloc. Eram foarte îndrăgostită de Vladimir Nicu, de primul meu soț. Mergeam frecvent în casă la el, pentru că aveam același grup de prieteni, dar eu eram soția lui Vladimir. Și când Vladimir a plecat, Florian a început să mă sune. Eu nu aveam telefon acasă, mă suna la gradiniță, iar eu mă simțeam stânjenită. Pentru că avea o voce recognoscibilă, știai cine este la telefon. El a fost cel care m-a scos în oraș, m-a dus la expoziții, m-a invitat la teatru, la concerte, așa început”, a povestit Anda Pittiș, într-un interviu pentru revista Tango.

A fost o iubire ca de adolescenți, până în ziua de 5 august 2007, când Anda Pittiș a devenit a doua oară văduvă. Soția lui Florian Pittiș îi păstrează vie amintirea: este prezentă la concertele folk unde se cântă piesele lui Moțu Pittiș.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate la Festivalul de comemorare de la Royal Albert Hall, GettyImages (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Celine Dion la Premiile GRammy 2024 Foto AFP jpeg
banner prigoana bahmu copii png
image png
banner cavou prigoana png
angela rusu prin jpg
Banner Carmen Tanase
Silviu Prigoana  Foto Click (2) JPG
3 marian godina si sotia jpg jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net