Beyoncé, pictorial incendiar pe Instagram! Rochia care a lăsat tot la vedere
Beyonce și Jay-Z sunt împreună de peste un deceniu, însă intensitatea iubirii lor este la fel de puternică precum la începutul relației. Dovada? Ultimele fotografii distribuite de celebrul cuplu sunt absolut incendiare!
Nu mai este un secret pentru nimeni că Beyonce este una dintre cele mai voluptoase artiste din industria muzicală de peste Ocean. Cu un trup în formă de clepsidră, un păr demn de Rapunzel și mereu cu zâmbetul pe buze, prezența lui Beyonce nu poate fi ignorată.
Vedeta este perfect conștientă de atuurile pe care le posedă, iar alegerile vestimentare pe care le face sunt unele care îi accentuează perfect darurile cu care a fost înzestrată de către Mama Natură.
Beyonce și Jay-Z formează o echipă atât acasă, cât și pe scenă. Melodia "Drunk in Love", o colaborare între ei, s-a bucurat de succes la nivel mondial și a ajuns în topurile din întreaga lume.
De parcă versurile melodiei nu ar fi fost suficient de îndrăznețe, cei doi s-au asigurat ca gesturile de tandrețe făcute public să nu lipsească din cadrul fiecărei interpretări pe care o fac în fața fanilor.
Beyonce, lipsită de inhibiții, într-un pictorial incendiar pe Instagram
Iată că Beyonce și Jay Z dau din nou lovitura. Cu puțin timp în urmă, Beyonce a distribuit pe pagina personală de Instagram mai multe fotografii în care poartă o rochie transparentă, cu multe diamante atașate.
Sânii îi sunt acoperiți de un model miniscul aflat pe rochie, iar partea de jos a ținutei nu lasă loc imaginației. Ajunsă la 40 de ani și mamă a trei copii, Beyonce arată la fel de bine ca în urmă cu un deceniu, iar vedeta pare să fi găsit un elixir al tinereții.
Beyonce și-a făcut simțită prezența așa cum știe cel mai bine la Oscaruri! Artista este obișnuită să atargă toate privirile ori de câte ori pășește pe covorul roșu. Nici de această dată nu a dezamăgit și a captat toate privirile.
A purtat o rochie galben aprins, însă ceea ce a atras atenția a fost accesorizarea ținutei. Beyonce a purtat numeroase bijuterii a căror valoare se ridică la nu mai puțin de 9 milioane de dolari!
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!
Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News,Facebook și Instagram!