Ce actor legendar a venit în România, a fost tratat regește și a fost aproape să joace în celebrul film Dacii. „Noi eram duși cu camionul la filmare. Ei veneau cu Mercedesul”

Ultima actualizare:

Legendarul Kirk Douglas a fost la un pas să joace în pelicula românească ”Dacii”.  În 1966, acesta venea în România pentru a lua ”pulsul” filmului, o coproducție româno-franceză la care lucra Sergiu Nicolaescu. Cu această ocazie, Kirk Douglas se întâlnea cu Amza Pellea și Mircea Albulescu, scrie adevărul.ro. 

Kirk Douglas, pe studiourile de filmare de la Buftea Foto: arhivă personală
Kirk Douglas, pe studiourile de filmare de la Buftea Foto: arhivă personală

Kirk Douglas trebuia să apară în pelicula "Dacii"

Kirk Douglas ajunsese la București să vadă în ce condiții putea să apară în pelicula „Dacii”, regizată de Sergiu Nicolaescu. La venirea sa la București, Kirk Douglas era o supervedetă de cel puțin 20 de ani.

În 1966, pe platourile de la Buftea, se filma coproducția româno-franceză “Dacii”. „Dacii reprezintă pentru tata un început de drum. Este primul rol principal într-un film istoric. Ştiu despre filmări că au fost grele şi obositoare, dar că el era foarte entuziasmat şi bucuros că a fost distribuit”, a spus actrița Oana Pellea. “Dacii” a atras şi atenţia actorilor de la Hollywood. Kirk Douglas a fost interesat să joace în filmul românesc, aşa că a venit în România la Platourile Buftea”, a spus Oana Pellea.

De ce nu a mai jucat Kirk Douglas în producția românească

Kirk Douglas nu a mai jucat, însă, în nicio producție românească fiind implicat în prea multe proiecte peste ocean. „Întâlnirea cu Kirk Douglas la Buftea a fost emoţionantă pentru echipa română. Ştiu că Amza a fost foarte amuzat că agentul actorului american a impus ca la fotografia de grup cu actorii români Kirk Douglas, care era mai scund decât Amza, să stea pe un mic scăunel ca să pară de aceeaşi înălţime”, a adăugat Oana Pellea. Marele actor a fost întâmpinat de către Sergiu Nicolaescu, Mircea Drăgan și Ion Popescu-Gopo.

„Nimeni nu s-a îngrijit și nu ne-a creat condițiile ca să stam de vorbă cu actorii străini cu care am colaborat, cel puțin de la egalitate. Noi eram duși la filmare, din cauză de lipsă de bani și organizare, cu camionul, ei veneau cu Mercedesul. Ei luau 100.000 de $ de contract, noi luam 12.000 de lei. Pentru ei se făcea cantina separată și mâncau la prețuri reduse, muncitorii noștri se uitau la muncitorii francezi și le dădeau 5 lei ca să le cumpere o friptură, pentru ca pe ei ii costa 12 lei”, declara Amza Pellea.

Despre filmul "Dacii"

Filmul istoric româno-francez “Dacii” (1967), în regia lui Sergiu Nicolaescu şi cu un scenariu semnat de Popovici şi Jacques Rémy. Cu o distribuţie mixtă româno-franceză: Pierre Brice, Marie-José, Georges Marchal, Amza Pellea, Mircea Albulescu, Alexandru Herescu, György Kovács, Sergiu Nicolaescu.

"Dacii" este un film istoric româno-francez din 1967, regizat de Sergiu Nicolaescu. El a fost realizat de Studioul Cinematografic București, în colaborare cu Franco-London Film (Franța). Acțiunea filmului se petrece în preajma anilor 86-88 d.Hr, când Domițian, împăratul roman din aceea vreme, a încercat să cucerească Dacia.

Cum ajunsese Kirk Douglas vedetă internațională

Kirk Douglas devenise vedetă internațională în 1949, în urma rolului de boxer fără scrupule din filmul Campion, rol care i-a adus prima nominalizare la premiul Oscar pentru cel mai bun actor. Iar de-a lungul carierei sale a jucat în peste 90 de filme, printre cele mai cunoscute și apreciate fiind The Strange Love of Martha Ivers, Champion, Ace in the Hole, The Bad and the Beautiful, Act of Love, 20,000 Leagues Under the Sea, Paths of Glory, Spartacus și Seven Days in May.

Citește întreg articolul pe adevărul.ro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Nicoleta Gherasimoae romanca Germania FOTO captura video Tik Tok webp
image
image
image
image
image
image
 Betty Salam și Cătălin la Asia Express  Antena 1
banner Ozana Barabancea png
Raluca badulescu jpg
banner ana bodea 2 png
saveta bogdan  jpg
film jpg
scena teatru jpg
8 elena carstea 2018 3 jpg jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net