„Geamănul” lui DiCaprio s-a dus la război! Roman Burtsev a fost trimis să lupte în Ucraina, după ce s-a îngrășat
Rusul Roman Burtsev (41 de ani) și-a luat adio de la cariera de sosie a lui Leonardo DiCaprio (49 de ani). După ce s-a îngrășat foarte tare, acesta nu a mai putut să-l imite pe starul american, așa că a fost trimis pe front în Ucraina, unde luptă în prima linie.
Roman Burtsev spera să devină faimos, dar a ajuns șomer
Roman Burtsev, care a lucrat ca sosie a actorului de la Hollywood și a avut apariții TV în care l-a imitat, și-a văzut oportunitățile de muncă dispărând după ce a luat prea mult în greutate. El a rămas șomer și nici nu și-a îndeplinit visul: își dorea faimă, bani mulți, soție și copii.
Burtsev a atins un anumit grad de faimă în Rusia, după ce a jucat în reclame, inclusiv una pentru vodca Five Lakes, în care a apărut alături de un șir de produse contrafăcute, cum ar fi un iPhone cu logo-ul unei pere și un trening Adidas fals, spunând că singurul lucru real în viață este vodca, relatează tabloidul britanic The Sun.
Leonardo DiCaprio are rădăcini rusești
Greutatea lui a fost o problemă încă din 2016, când a început să lucreze ca sosia lui DiCaprio, în pofida faptului că era mai plinuț decât starul din „Titanic”. Deși a încercat să slăbească, nu a reușit să dea jos kilogramele în plus, așa că a rămas fără acest job. Înainte de a lucra ca sosia lui DiCaprio, Burtsev a fost specialist IT.
E interesant de notat faptul că însuși Leonardo DiCaprio are rădăcini rusești. Mama lui, Irmelin Indenbirken este jumătate nemțoaică, jumătate rusoaică.
Înainte de a pleca la război, Roman locuia încă alături de părinții săi și o pisică, într-un apartament închiriat de stat în Podolsk, lângă Moscova. El a explicat că i s-a ordonat să se înscrie în trupele lui Vladimir Putin, așa că nu s-a opus. De asemenea, soldații câștigă bani frumoși, acesta fiind un factor care l-a atras pe Roman Burtsev.
Prin semnarea unui contract și în urma unei pregătiri, el are dreptul la o plată de 20.000 de dolari, care este urmată de un salariu 2.126 de dolari pe lună, cât timp rămâne în viață în prima linie.
„Am semnat contractul, a fost o decizie dificilă pentru mine. Nu vă pot spune unde sunt sau ceea ce fac”, a declarat Burtsev, pe rețeaua socială rusească Vkontakte. Putin a lansat invazia pe scară largă a Ucrainei în februarie 2022.