Justin Bieber își amână turneul din cauza unei boli misterioase: „Se înrăutățește”

Justin Bieber suferă de o boală misterioasă care, potrivit spuselor sale, nu dă semne de îmbunătățire. Spre dezamăgirea fanilor, artistul este nevoit să își amâne următoarele concerte din turneu, având în vedere că se simte rău.

Artistul a făcut o postare pe rețelele de socializare, explicând astfel motivele pentru care este nevoit să își amâne turneul până la o dată care, cel puțin pentru moment, nu a fost comunicată. În vârstă de 28 de ani, Justin Bieber trebuia să susțină câteva concerte în această săptămână, în cadrul turneului său mondial „Justice”.

Vezi și: Nevasta lui Bieber o susţine pe fosta lui iubită. Ce gest a făcut Hailey față de Selena Gomez

Se pare că a fost nevoit să ia o pauză, din cauza unei „boli care nu are legătură cu COVID”, despre care a spus că „se înrăutățește”. Fanii săi din Toronto, Canada, locul său natal, au rămas cu inima frântă după ce le-a comunicat tristele vești în urmă cu puțin timp, prin intermediul rețelelor de socializare. Surprinzător este, însă, că faimosul cântăreț nu a vrut să vorbească în detaliu despre afecțiunea cu care se confruntă.

Nu se știe ce boală misteroasă are Justin Bieber

„Nu îmi vine să cred că spun așa ceva. Am făcut tot ce se putea pentru a mă simți mai bine, dar boala mea se înrăutățelte. Mi se rupe inima că va trebui să amân următoarele show-uri (doctorul a cerut). Către toți oamenii mei: vă iubesc foarte mult, o să mă odihnesc și o să mă simt bine”, a spus artistul, pe rețelele de socializare.

Nu rata:  Justin Bieber va deveni tătic?

Anunțul lui Justin Bieber a apărut la doar câteva zile după ce soția sa, Hailey Bieber, a anunțat că se „simte puțin copleșită” și „obosită”. Vedeta le-a povestit urmăritorilor ei de pe TikTok că îi este foarte greu să își respecte programul și rutina, dar și să facă exerciții fizice.

„Mi s-a părut mai greu decât de obicei. Cred că motivul pentru care am decis să împărtășesc asta este pentru că știu că, probabil, sunt foarte multe persoane care se simt așa. Și știu că mereu mă face să mă simt mai bine când vorbesc cu alți oameni, despre sentimentele mele. Voiam să vă spun că nu sunteți singuri. Mereu va fi cineva care trece prin lucruri similare, vă trimit multă iubire”, a declarat soția lui Justin Bieber, Hailey.

După 14 ani de carieră încă se bucură de un succes uriaș

Cântărețul de origine canadiană a fost semnat la casa de discuri de către Usher, un coleg de breaslă pe care l-a depășit cu brio, pe când avea doar 14 ani. De pe atunci a înregistrat un succes răsunător și, de-a lungul carierei sale a vândut peste 150 de milioane de discuri la nivel global.

În prezent, artistul se află în turneu pentru cel de-al șaselea album al său, „Justice”, care a apărut în luna martie a acestui an. Va ajunge și în Europa, dar iată că totul depinde de starea sa de sănătate. Rămâne de văzut cum va evolua situația.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner Titi Aur png
denisa tanase instagram jpg
sandra n instagram jpg
banner cristina cioran png
Andeea Marin și Violeta jpg
banner medana oprea jpg
oana pellea jpg
banner marina almasan jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net