Regina Elisabeta a II-a, primele declarații după Jubileul de Platină

Ultima actualizare:

Regina Elisabeta a II-a a trimis un comunicat în cursul serii de duminică prin care le-a mulțumit susținătorilor pentru evenimentele care s-au petrecut în acest weekend și au marcat Jubileu său de Platină. Ce a declarat regina, după 70 de ani de domnie?

A fost sărbătoare mare pe parcursul acestui weekend, în întreg Regatul Unit. Mii de evenimente, fie ele publice sau private, au avut loc cu ocazia Jubileului de Platină al Reginei Elisabeta a II-a. Din păcate, monarhul britanic nu a putut participa la multe dintre festivități, din cauza unor probleme de mobilitate. Ceilalți membri ai familiei regale, însă, au felicitat-o pe regina Elisabeta a II-a cum se cuvine.

Vezi șiTalentul secret al reginei Elisabeta a II-a: e o super-actriță! Cu ce „actor” adorat a jucat?

În urmă cu puțin timp, Majestatea Sa a transmis un comunicat, prin reprezentanții Casei Regale. Astfel, ea a ținut să le mulțumească tuturor celor prezenți la eveniment, organizatorilor, dar și simpatizanților din celelalte colțuri ale lumii. Totodată, regina Elisabeta a II-a a dezvăluit și rețeta succesului celor 70 de ani de domnie.

Nu rata: Detalii neștiute despre regina Elisabeta a II-a. A fost șofer de camion!

Regina Elisabeta a II-a, mesaj emoționant după Jubileul de Platină

„Când vine vorba despre cum să marchez 70 de ani ca regină a voastră, nu există niciun manual de instrucțiuni pe care să îl urmez. Este o premieră, cu adevărat. Am fost smerită și profund atinsă că atât de mulți oameni au ieșit pe străzi să celebreze Jubileul meu de Platină.

Chiar dacă nu am participat fizic la fiecare eveniment, inima mea a fost alături de voi toți și rămân devotată să vă slujesc așa cum știu mai bine, susținută și de familia mea.

Am fost inspirată de bunătatea, bucuria și rudenia care au fost atât de evidente în ultimele zile și sper că acest nou sens al <împreună> se va simți pentru mulți ani de acum înainte.

Vă mulțumesc cel mai sincer pentru toate urările de bine și pentru rolul pe care fiecare dintre voi l-a jucat în cadrul acestor celebrări pline de fericire”, a transmis regina.

Kate Middleton dezvăluie motivul pentru care Majestatea Sa nu a putut participa

Regina Elisabeta a II-a și-a însoțit familia la balconul Palatului Buckingham în cursul zilei de joi, pentru a marca parada. Apoi, monarhul britanic nu a mai participat la evenimente care au sărbătorit cei 70 de ani de la ascensiunea sa la tron. La scurt timp după paradă, Kate Middleton a declarat că regina este „bine”, dar se simte obosită.

„Da, ea este bine, dar ziua de ieri (n.red.- joi) a fost foarte obositoare”, a mărturisit ducesa de Cambridge, care a adăugat apoi că monarhul a avut o stare „excelentă”.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Cornelia Catanga
Banner Răzvan Popescu
image png
image jpeg
mircea diaconu jpg
cristina siscanu facebook jpg
banner auday al ahmad png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net