Adelina Pestrițu, marcată de moartea a două persoane dragi: „În decurs de o săptămână”

Mereu cu zâmbetul pe buze și cu vești bune pentru fanii ei, Adelina Pestrițu are momente în care nu emană aceeași energie pe care o vedem pe Instagram. În spatele telefonului, creatoarea de conținut este o persoană care are grijile și problemele ei. Vedeta a vorbit despre motivul pentru care a apelat la terapie acum în urmă cu mai bine de 10 ani, dar și cea mai mare tragedie care i-a marcat viața. 

Adelina Pestrițu a apelat la terapie / foto: Instagram
Adelina Pestrițu a apelat la terapie / foto: Instagram

Vedeta consideră că terapia este locul destinat tuturor, indiferent cât de mici sau mari ar fi grijile. Adelina Pestrițu a apelat la ajutorul unui specialist, însă nu din dorința de a schimba ceva, ci pentru a-și elibera sufletul. 

„Nu aș spune că e o terapie constantă, dar, când ești atât de expus, aduni și multă energie negativă pe care e bine să nu ți-o însușești. Această energie negativă și aceste gânduri apăsătoare trebuie descărcate undeva. Discuția cu un terapeut este cea mai indicată atunci când vrei să te aduni. Dacă mergi la terapie, nu înseamnă că vrei neapărat să schimbi ceva, ci să rămai sănătos la minte, trup și suflet. Așa e și în cazul meu”, a declarat bruneta, într-un interviu viva.ro.

Adelina Pestrițu, despre moartea bunicilor ei 

Bunicii joacă un rol important în viața nepoților lor și Adelina Pestrițu s-a confruntat cu moartea bunicelor ei în decurs de o săptămână. A fost marcată de acel episod și a povestit coșmarul prin care a trecut. 

„Pentru mine, despărțirea de cei dragi reprezintă cea mai mare durere. Nimic nu mă dărâmă mai tare decât pierderea lor. Mi-am pierdut bunicile în decurs de o săptămână, și asta m-a marcat destul de mult. Pe atunci, prezentam o emisiune zilnică unde totul era pe veselie și am fost nevoită să disimulez. Ziua eram la înmormântare și seara la emisiune. Pe interior eram dărâmată, dar la exterior trebuia să zâmbesc. Mi-a fost greu și am înțeles că viața e foarte firavă și că trebuie să ne bucurăm din plin de cei dragi cât timp îi avem alături”, a mai spus Adelina Pestrițu pentru sursa amintită.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
denisa tanase instagram jpg
sandra n instagram jpg
banner cristina cioran png
Andeea Marin și Violeta jpg
banner medana oprea jpg
oana pellea jpg
banner marina almasan jpg
image jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net