Adi Nartea, tătic de nota 10! „Vreau să fiu model pentru fetițele mele”

#Exclusiv Click!
Ultima actualizare:

Adi Nartea (42 de ani) este unul dintre cei mai apreciați și îndrăgiți actori ai momentului. Deși proiectele din tv, dar și din film, l-au ținut departe de familie în ultima vreme, actorul este un tătic dedicat și încearcă să petreacă cât mai mult timp de calitate cu cele două fetițe ale sale.

Adrian Nartea are cu ce se lăuda și în afara ecranului! Șarmantul actor are o familie bună de pus în ramă. Actorul este căsătorit cu Alina Ferinceac de 10 ani de zile și au împreună două fetițe, Mara (8 ani) și Petra ( 3 ani). 

Adi Nartea: „E mișto cu fetele! Sunt cel mai tare tătic!”

Deși recunoaște că greul cade în spatele soției sale Alina, actorul încearcă să petreacă cât mai mult timp alături de fetițele sale pe care le iubește nespus de mult. 

Adi Nartea este familist convins și spune că tocmai fetițele au fost cele care au cimentat relația cu soția sa. El vrea să fie un model pentru Mara și Petra.

„Sunt cel mai tare tătic ever! Încerc să fiu cât se poate de prezent cu toate condițiile astea. E mișto cu fetele!

Sarcina mea este să le arăt lor un exemplu de bărbat pe care ele să și-l dorească atunci când o să fie mari.

Nu e o sarcină ușoară, dar pentru mine este o sarcină destul de ok de îndeplinit pentru că eu vreau să am grijă să fiu un model pentru ele. 

Vreau să fac lucrurile așa cum trebuie ca să fiu un exemplu pentru ele”, a declarat actorul, în exclusivitate pentru Click!, la lansarea noului serial de la Antena 1, „Iubire cu parfum de lavandă”. 

Când începe „Iubire cu parfum de lavandă” la Antena 1?

Semnat de Ruxandra Ion, serialul original  „Iubire cu parfum de lavandă” va avea premiera pe 31 octombrie, la Antena 1 şi va fi difuzat joi, după penultimul episod  „Lia – Soţia soţului meu” şi vineri, după ultimul episod al poveştii care a captivat milioane de telespectatori. 

Producţia, ce ulterior va fi difuzată în fiecare joi şi vineri, de la ora 20.30, la Antena 1, aduce în prim plan o poveste originală de iubire, în care doi oameni maturi, captivi în lumi complet diferite, au şansa unui nou început împreună, dincolo de toate greutăţile din vieţile lor.

Ștefan Lungu ( interpretat de Adi Nartea), fost fotbalist la o echipă de top din Marea Britanie, obişnuit cu ritmul vieţii luxoase de la oraş, dar divorţat şi tată de copil adolescent, ajunge în satul idilic în care trăieşte Anda ( interpretată de Michaela Prosan), mamă singură, medic respectat în comunitatea în care viaţa are un alt ritm. Cei doi ajung să trăiască o iubire total neaşteptată. 

Secrete întunecate, gelozii, intrigi şi minciuni de tot felul le vor sta în cale la tot pasul până îşi vor găsi drumul unul către celălalt, într-un loc în care oamenii trăiesc şi iubesc după alte reguli.

„Anda este o femeie puternică, independentă, o mamă grijulie, o leoaică gata oricând să lupte pentru teritoriul ei, care-şi trăieste viaţa departe de zgomotele marilor oraşe, într-un sat idilic, unde timpul capătă alte valenţe. Lumea îi  este complet dată peste cap odată cu apariţia lui Ştefan.  

Pe Anda mea o descopăr treptat, încercând să-i înţeleg din mers toate resorturile care o fac să funcţioneze ca om. Vine cu situaţii de viaţă şi experienţe diferite faţă de mine şi de alte personaje pe care le-am interpretat până acum. Abia aştept s-o cunoască şi telespectatorii, începând din 31 octombrie, în fiecare joi şi vineri, la Antena 1”, a declarat Michaela Prosan.

La rândul lui, Adi Nartea, interpretul lui Ştefan, spune despre rolul său din serial: 

„În <<Iubire cu parfum de lavandă>> îl joc pe Ştefan, un fotbalist de succes în Marea Britanie, care, în urma unei accidentări, îşi vede întreaga viaţă dată peste cap. Divorţul de soţia sa îi aduce şi instabilitatea financiară, astfel că se trezeşte într-o situaţie delicată, undeva undeva lângă București, ȋntr-un sătuc idilic, <<colorat>> în mov, unde se și ȋndrăgostește. 

Este o poveste de dragoste care se joacă între maturitate şi copilărie, presărată cu toate impedimentele, care cu siguranţă va capta o mulţime de ochi!”.

Filmările, realizate în paralel cu două echipe de producţie, sunt în plină desfăşurare într-un sat idilic de lângă Bucureşti. Din distribuția serialului fac parte nume consacrate din teatru, film și televiziune: Michaela Prosan, Adi Nartea, Andreea Vasile, Bogdan Albulescu, Magda Catone, Gelu Niţu, Claudiu Istodor, Dani Chişu, Sara Ghimpu, Alexia Caras, Anca Florescu, Ciprian Teodorescu, Ella Prodan, Maria Ţăpuşă, Juno, Cătălin Gheorghe, Rădiţa Roşu, Eric Aradits, Liliana Hodorogea, Ana Turcu, Alina Florescu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Camilla Foto profimedia (5) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner vlad gherman png
IOnela Prodan și Anamaria Prodan
Banner Monica Bârlădeanu
kate winslet jpg
banner claudia patrascanu png
dana rogoz 1 1 webp
naomi campbell getty jpg
banner magdalena chihaia png
image
actualitate.net
image
actualitate.net