Adriana Bahmuțeanu a ajuns pe masa de operație! Ce intervenție și-a făcut vedeta: „Aș fi o ipocrită”

Adriana Bahmuțeanu a ajuns din nou pe masa de operație! Din fericire nu este vorba despre nimic grav, ci dimpotrivă! Vedeta a apelat la o metodă prin care spune că a întinerit cu 10 ani!

Adriana Bahmuțeanu a ajuns pe masa de operație
Adriana Bahmuțeanu a ajuns pe masa de operație

Adriana Bahmuțeanu a ajuns pe masa de operație

Cu toții știm că Adriana Bahmuțeanu este o fire directă, de asta nici nu se ferește în a vorbi despre operațiile estetice la care a apelat de-a lungul timpului. La cei 49 de ani, vedeta face tot ce poate pentru a-și menține chipul cât mai tânăr, însă face totul cu măsură. În urmă cu doar două luni, ea și și soțul ei, George Restivan au mers la medicul estetician pentru blefaroplastie. Mai exact, acest lucru presupune corectarea pleoapelor căzute. De data asta iată că Bahmu a apelat la o altă procedură pentru a-și întineri chipul. 

Vedeta și-a făcut o operație de minilifting facial prin care fața se subțiează, iar ridurile se estompează. De asemenea, printre efectele benefice se regăsesc și conturarea mandibulară, migdalarea ochilor și rejuvenarea vizibilă. Vedeta a decis să își împărtășească bucuria și cu fanii săi de pe rețelele de socializare unde a explicat beneficiile acestei proceduri. 

adriana bahmuteanu iubit png

„Vă vine sau nu să credeți, fotografia este făcută în urmă cu două ore, imediat după ce m-am ridicat de pe masa de operație! Sunt împreună cu doctorul (n.r. numele doctorului), un excelent profesionist de chirurgie plastică ce astăzi mi-a efectuat cu succes operația de minilifting facial, o intervenție ușoară, cu anestezie locală care te întinerește cu 10 ani!!!

Aș fi o ipocrită să vă spun că am înghițit un bob de mazăre sau că mi-am dat cu nu știu ce creme și arăt mai tânără, m-am transformat în nevasta lui Batman!!! Efectul se vede deja și cred că nu e cazul să-mi ascund nici vârsta, nici intervențiile estetice, fiindcă oricum adevărul iese la suprafață precum uleiul.

Miniliftingul este o operație pe viață, cu efect ireversibil, care șterge anii de pe chip!!! Vă recomand cu încredere această procedură ce durează mai puțin de o oră!!! Plecați acasă pe picioare și nu aveți efecte secundare!!!"

Vedeta a mai mărturisit în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai” că mai are o operație la bust de acum patru ani, dar și acid hialuronic în buze, care însă a capsulat și a rămas așa. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Meghan Markle  sursa   GettyImages jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Imagine WhatsApp 2024 11 17 la 18 26 16 20d296ac jpg
Ioana Ginghină, la lansarea unui magazin de încălțăminte în Dâmbovița Mall foto: Alina Erimia
adriana bahmuteanu
Culiță Sterp, alături de iubita Daniela Iliescu și copilul lor, Milan foto Instagram
banner elena caragiu png
Nadia comaneci platformax jpg
Dezbatere prezidențială între Donald Trump și vicepreședintele Kamala Harris. FOTO Profimedia
 "Când n-o să mai am emoții, o să mă las de televiziune", ne-a spus Dan Negru
image
actualitate.net
image
actualitate.net