Ana Baniciu, pe ultima sută de metri cu sarcina. Cum vrea să nască și ce spune despre numele bebelușului: „Sunt foarte emoționată”

#Exclusiv Click!
Ultima actualizare:

Ana Baniciu (31 de ani) este pe ultima sută de metri cu sarcina. Peste 10 săptămâni, artista își va ține în brațe primul copil, un băiețel. Atât ea, cât și soțul ei, Edy Kovacs, sunt extrem de nerăbdători în ceea ce privește prima întâlnire cu bebelușul lor pentru care nu s-au decis asupra unui nume, cel puțin deocamdată, din toate variantele pe care le au până acum.

Ana Baniciu se gândește că atunci când o să își vadă copilul, o să fie cea mai inspirată în alegerea numelui său. Cântăreața își dorește să nască natural.

Ana, mai ai 10 săptămâni până naști! Cum te simți?

Mă simt foarte bine,  sunt norocoasă, am avut o sarcină ușoară și sunt emoționată pentru că urmează marea întâlnire cu iubirea vieții mele!

Nu ați dezvăluit încă numele micuțului!

Nu l-am dezvăluit, pentru că nu-l cunoaștem! Avem o listă scurtă de data asta, am avut o listă lungă, de pe care am tot tăiat și încet-încet o să trebuiască să luăm o decizie. Am zis că, probabil, decizia finală se va întâmpla în momentul în care îl vom cunoaște și vom vedea și dacă i se potrivește numele sau un anumit nume!

Cât ești de nerăbdătoare să îți cunoști băiețelul? 

Nu sunt nerăbdătoare, pentru că înțeleg că nu e bine, și că trebuie să aștepți să vină el, când vrea el să vină. Sper eu că voi avea o naștere naturală. Sunt foarte emoționată. Evident, îmi doresc din inimă, ceea ce își dorește orice mamă, să fie un copil sănătos și cam atât. În rest, le facem noi pe toate pe parcurs.

E gata camera bebelușului?

Nu e gata nimic, casa nu e gata încă, dar urmează să fie gata cu puțin timp înainte să apară el și o să o rezolvăm și pe asta!

 Ai superstiții legate de naștere?

Nu am nicio superstiție, nu cred în chestiile astea. Nu mai cred, am crezut în copilăria mea, dar acum aștept să mă detașez. O să vină în pași de dans acest copil, pentru că tocmai am filmat clip și îl voi lansa săptămâna viitoare, deci el a auzit în avanpremieră tot ce se întâmplă în viața noastră și ne bucurăm!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
denisa tanase instagram jpg
sandra n instagram jpg
banner cristina cioran png
Andeea Marin și Violeta jpg
banner medana oprea jpg
oana pellea jpg
banner marina almasan jpg
image jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net