Anca Pandrea, accident după o petrecere. Ce s-a întâmplat cu văduva lui Iurie Darie

Ultima actualizare:

Anca Pandrea nu este ocolită de ghinioane de când a rămas singură, fără Iura al ei. Actorul s-a stins în 2012, iar de atunci, deși nu au fost căsătoriți, actrița nu și-a refăcut viața și îl plânge neîncetat pe cel care i-a fost logodnic. Zilele trecute, Anca Pandrea a ieșit din casă, la o petrecere, însă a fost la un pas să ajungă de la bal... la spital.

Anca Pandrea
Anca Pandrea

Zilele trecute, actrița din "Numai iubirea" a tras o sperietură zdravănă, după ce a participat la un eveniment. Anca Pandrea (75 de ani) s-a agitat, pentru că nu își mai găsea bijuteriile de la iubitul ei, regretatul Iurie Darie, un inel special la care ținea enorm, și a căzut în casă, lovindu-se în zona coastelor și la cap. "M-am speriat, pentru că am crezut că mi s-au furat bjuteriile, un inel special pe care îl aveam de la dragul meu Iura. Am fost invitată la un eveniment, la <Cafeneaua actorilor> din Tineretului, și am vrut să fiu frumoasă și elegantă. Le-am găsit, într-un final, dar m-am agitat foarte mult. Îmi era foarte rău și bine că nu mi-am spart capul. Acum, când vorbesc sau râd mă dor coastele și trebuie să mă odihnesc. Nu aș vrea să merg zilele acestea la spital", a povestit, pentru Click!, simpatică actrița Anca Pandrea.

Anca Pandrea nu merge nicăieri fără poza lui Iurie Darie. Foto: Click!
Anca Pandrea nu merge nicăieri fără poza lui Iurie Darie. Foto: Click!

Vedeta a fost foarte încântată de tinerii cu care s-a întâlnit la evenimentul la care a participat. "Dragoș Popa din Brașov este un tânăr inimos, pe care mi l-aș fi dorit nepot. Este foarte simpatic și îmi doresc să ne mai revedem, poate îi voi face o vizită la munte când se va mai încălzi. Eu nu prea ies din casă, însă de data aceasta, cu ocazia acestui eveniment, într-un loc dedicat actorilor, mi-am permis să ies, pentru că era plăcut afară. Mi-am luat cizmele cu toc și am mers însoțită de o prietenă foarte bună. Nu am stat mult, iar a două zi am pățit problemele despre care v-am spus deja", a mai povestit Anca Pandreaa.

Anca Pandrea, alături de Dragoș Popa
Anca Pandrea, alături de Dragoș Popa

Anca pandrea împlinește în curând 76 de ani

Actrița s-a născut pe 16 februarie 1946 în Făgăraș, România. După facultate a fost repartizată la Satu Mare, unde nu a vrut să meargă, însă în cele din urmă a ajuns acolo și a avut parte de cei mai frumoși ani ai săi. A jucat la Teatrul de Comedie din București, unde i-a avut ca parteneri pe Iurie Darie, Stela Popescu, Dem Rădulescu și alții. Împreună cu actorul Iurie Darie a înființat un teatru particular, intitulat “Incomod”, cu care au jucat cu succes comedia “Patru pe o canapea și valetul” de Marc Camoletti, în multe localități din țară și peste hotare, în Germania, Canada și SUA. A jucat în numeroase filme, printre care “Peripețiile unui om de afaceri”. Vedeta a trăit o intensă poveste de dragoste cu Iurie Darie, îndrăgitul actor care s-a stins din viață pe 9 noiembrie 2012.

  Puteţi urmări ştirile Click! şi pe Google News!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner Cristina Cioran png
cub catalin botezatu png
andreea banica instagram jpg
Banner Constantin Cotimanis
andreea balan  crop 1665063599 jpg
image png
banner raluca moianu png
banner dana budeanu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net