Artistă de muzică populară, bătută de propriul tată! O supunea unor chinuri groaznice: „Dădea în mine ca un animal”

În spatele zâmbetului frumoasei și talentatei cântăreațe de muzică populară Rodica Mitran se ascunde o cruntă suferință, durere ce dăinuie încă din primii ani de viață. Artista a povestit pentru Star Popular chinurile groaznice la care a fost supusă în copilărie, chiar de către unul dintre părinți.

Violență
Violență

Interpreta Rodica Mitran a povestit cum ani de-a rândul a fost bătută de către propriul său tată și era obligată de acesta încă din copilărie să muncească, pentru a avea ce să pună pe masă. Toate aceste întâmplări au traumatizat-o pe interpreta de muzică populară, ea reușind să se mențină pe linia de plutire doar cu ajutorul specialiștilor, dar și a medicamentelor.

Cântăreața Rodica Mitran a recunoscut că suferă și acum de depresie. Și chiar dacă merge de ani de zile la psihiatru și la psiholog, ea încă este traumatizată de ceea ce a trăit în copilărie.

A fost martoră la tentative de crimă asupra mamei sale, dar și a surorii

Pe lângă bătăile crunte pe care le primea de la tatăl său, Rodica Mitran a trecut prin evenimente și mai dure. Aceasta a asistat la tentativa de crimă asupra mamei sale. În plus, tatăl vedetei a vrut să-și omoare și propria fetiță de doar un an, sora cântăreței, dând-o cu capul de pereți. La toate aceste scene a fost de față și Rodica Mitran.

Rodica Mitran / Sursă foto: arhivă personală
Rodica Mitran / Sursă foto: arhivă personală

„Fetița avea un an când el a luat-o de picioare și a vrut să o trântească de pereți, să o omoare. Am țipat ca un animal. M-am repezit la el și mi-am luat copilul”, a povestit Rodica Mitran, pentru Star Popular.

Interpreta era bătută până se scăpa pe ea

Artista a mărturisit că tatăl său nu și-a dorit niciodată copii. Acest lucru avea să reiasă și din comportamentul abuziv al bărbatului. Atât ea, cât și frații săi, au fost supuși la numeroase bătăi umilitoare. Pentru a putea trăi o viață cât de cât normală, interpreta de muzică populară este nevoită și acum să apeleze la medicamente.

„În fiecare seară îmi vin amintirile neplăcute. Nu pot să uit bătăile și umilințele. Asta deși iau medicamente, nu pot să mă liniștesc. Nu am fost un copil iubit și dorit, nici eu și nici frații mei. Am avut parte de abuzuri grave, mai ales emoționale. Am fost bătută până mă scăpam pe mine, s-a întâmplat de mai multe ori acest lucru. Mă bătea cu cureaua de la motopompă. Dădea în mine ca un animal”, a continuat Rodica.

Obligată să muncească, altfel era bătută până la leșin

Cele mai multe dintre abuzuri aveau loc din cauza sărăciei, situație în care se aflau tot din cauza tatălui. Acesta în loc să meargă la muncă dormea și îi obliga pe cei mici și pe soție să lucreze, altfel erau bătuți până la leșin. În plus, era singura soluție pentru a avea ce să mănânce.

„Munceam și eu în vacanțe, eram obligați de tata. Noi munceam cu mama și tata stătea și dormea. A fost extrem de degradant, umilitor, am încasat multă bătaie”, a mai spus interpreta.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
klaus iohannis pe tron jpg
image jpeg
mircea diaconu jpg
cristina siscanu facebook jpg
banner auday al ahmad png
image png
banner Iulia Albu
image
actualitate.net
image
actualitate.net