Bianca Neagu din „Numai iubirea” s-a căsătorit religios. Cum a arătat în rochia de mireasă

Ultima actualizare:

A devenit cunoscută în urmă cu douăzeci de ani, după ce a ajuns să joace în celebra telenovela românească „Numai iubirea”. Bianca Neagu (27 de ani) avea doar opt ani atunci când şi-a început cariera pe micile ecrane, în rolul Biancăi Bratu, însă, de atunci, a cam dispărut din lumina reflectoarelor, dedicându-se educaţiei și concentrându-se, în anii ce-au urmat, pe studii. În vară, s-a căsătorit civil cu Alin, un tânăr cu care se iubește de zece ani, iar în weekend-ul ce tocmai a trecut, a îmbrăcat și rochia de mireasă.

Bianca Neagu a îmbrăcat rochia de mireasă / Foto: Instagram
Bianca Neagu a îmbrăcat rochia de mireasă / Foto: Instagram

În vara acestui an, Bianca Neagu, în vârstă de 27 de ani, a anunțat că s-a căsătorit civil cu iubitul ei, Alin, cu care are o relație de 10 ani. Ceremonia a fost una restrânsă, departe de ochii curioșilor, iar actrița mărturisea, după nuntă, cât de fericită este în brațele partenerului de viață.

„Nu s-a schimbat mare lucru de când ne-am căsătorit. Simt doar că parcă ne-am unit și mai mult de atât. Avem în plan, ne dorim un copil, acum când o să vrea și Dumnezeu, dar momentan ne bucurăm de perioada aceasta în care am devenit soț și soție.

Actrița a ales o rochie simplă, dar elegantă, tip sirenă

Am făcut pasul cel mare și sunt tare împlinită! Norocosul este omul care îmi bucură sufletul de zece ani încoace. Alin sau Allan Taylor este un pictor/fotograf talentat, lângă care îmi pot manifesta si eu creativitatea, este spontan, amuzant, grijuliu și atent. Povestea noastră a început, cum spuneam, acum aproape zece ani, moment în care am simțit amândoi că nu mai are rost de căutări și că ne-am găsit locul unul lângă celălalt și uite că nu ne-am înșelat”, ne declara, cu ceva timp în urmă, Bianca Neagu.

Și iată că, în weekend-ul ce tocmai a trecut, actrița a îmbrăcat și rochia de mireasă și s-a căsătorit religios. În ciuda faptului că și de data aceasta, Bibi, așa cum i se spunea în „Numai iubirea”, a vrut să țină evenimentul departe de ochii lumii, câțiva prieteni au publicat imagini cu cea mai importantă zi din viața ei. Ea a optat pentru fericitul eveniment pentru o rochie simplă, dar elegantă, tip sirenă, un machiaj simplu și pentru o coafură lejeră.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
banner laura cosoi png
image png
FUEGO BUN jpg
Bontea, Dumitrescu si Scarlatescu Foto MasterChef Romania jpg
Banner Anamaria Prodan
Banner Annes
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net